Bormașinațiunea

Ce poate fi mai enervant decât un vecin care dă găuri cu bormașina? Un vecin care dă găuri cu o bormașină anemică.

În dimineața zilei de azi, liniștea ne-a fost nițeluș tulburată de bârâiturile anorexice ale unei bormașinuțe ce părea să aibă motor de periuță de dinți electrică. Se auzeau... așa... niște dârdâituri firave prin pereți, încât nu știai dacă ai într-adevăr parte de un vecin harnic, român verde cuprins de vrednicie la ore matinale, sau dacă e vreun amărât care tremură de frig în casă.

Pentru ce au murit oamenii la revoluție dacă nu pentru dreptul de a da găuri în casă când poftesc, unde poftesc, de preferință într-un mod în care să îi anunți și pe ceilalți că ai bormașină și că o folosești? Ori atunci ce declarație faci când folosești o hardughie care nu e falnică?

O bormașina adevărata e una care zguduie tot blocul din temelii. Puternicele-i vibrații o pot trezi din somn chiar și pe Albă-ca-Zăpada iar zgomotul ei străpunge chiar și cacofonia infernală a unei intersecții aglomerate. Trebuie să îți fie teamă de utilaj, să ai emoții și să simți că dacă apeși prea tare riști să îi faci o gaură în talpă vreunui fermier chinez.

Dar așa, cu tremuriciul jucăriei care acum încearcă să ne atragă atenția, ce poți să faci? Ca un trabant în mijlocul unui raliu, e depășită clar de situație. Nici măcar nu poți fi sigur că e într-adevăr o bormașină și nu un telefon dat pe vibrații și uitat pe masă...

Luaț-văi, bă, o bormașină veritabilă, cu păr pe mâner și burghiu vânos, de bărbat adevărat. Și găuriți vânjos cu ele, să deranjați până și Cerurile! Iar la final, puneți mâna pe ciocan și apucați-vă de bocănit!