Cel mai aprig blestem

Povestea celui mai aprig blestem începe cât se poate de tradițional. În clasicul stil "a fost odată ca niciodată", într-un regat oarecare, un împărat și o împărăteasă se chinuiau fără succes să facă un copil. Ca în povești, problema nu s-a rezolvat printr-o vizită la o clinică de fertilitate, ci printr-una la un pustnic excentric.

Acesta le-a dat niscaiva buruieni homeopate, le-a dezlegat chakrele înfundate și i-a trimis înapoi pe drumul lor cu un singur avertisment: "După ce se naște copilul, nu uitați să trimiteți după ursitoare!". Așa tare a insistat pe asta încât ai fi putut crede că avea cod de refferal dar nu, pustnicul chiar se gândea la binele copilului.

S-a întors apoi cuplul regal la palat, unde a început lentul joc al așteptării. Întâi a stat împăratul cu sufletul la gură preț de luni bune, până când a devenit cert că pântecul nevestei nu crescuse de la prea multă ciocolată. În următoarele luni a fost rândul împărătesei să stea, dar cu sufletul ci cu burta la gură, iar într-un final fericit li s-a născut prințul mult dorit.

Bucuroși că au în sfârșit un copil, împăratul și împărăteasa au pus la cale un ospăț ca în basme și au trimis de îndată soli către cele trei ursitoare.

Iar botezul prințișorului nu a înșelat așteptările. Mâncarea mâncare, cântăreții cântareți, voia-bună voie-bună, numai ursitoarele lipseau. Și puteți fi convinși că tot poporul aștepta cu sufletul la gura venirea lor, poate chiar mai abitir decât împăratul și împărăteasa. Urma doar să se decidă soara viitorului lor conducător, și toți, dar absolut toți sperau la vești bune.

Cum bătu de miezul nopții sosi punctual prima ursitoare. Se îndreptă cu pași gingași spre pătucul prințului, îl atinse delicat pe frunte cu bagheta ei fermecată și își făcu urarea:

-Să fii sănătos!

Bun lucru, murmură în semn de apreciere toată lumea adunată. Sănătatea e doar cea mai de preț. Orișicâte calități ai avea, degeaba dacă nu te ajută sănătatea.

Trecu un minut și apăru la fel de punctual cea de-a doua ursitoare. La fel de diafană ca prima, merse țintă spre prinț, îl atinse și ea cu bagheta pe frunte și îi ură următorul lucru:

-Să fii deștept!

Oooo, se întețiră murmurele. O altă calitate pe listă, și încă una foarte utilă. Situația era din ce în ce mai bună!

După un alt minut se înfățișă cea de-a treia ursitoare, adoima suratelor ei în toate privințele. Cu aceeași eleganță și duioșie își atinse bagheta magică de fruntea binecuvântatului prinț, urându-i și ea de bine:

-Să fii competent!

La auzul acestei vești, mulțimea izbucni în chiote de veselie! Mare bucurie era pe dânșii și cum să fie altfel? Cine nu și-ar dori să fie condus de o persoană inteligentă și competentă? Dar veselia fu curmată brusc după doar un minut, când apăru o patra ursitoare...

Pe cât de multă gălăgie fusese mai devreme, pe atât de multă liniște se făcu. O a patra ursitoare??? Nu erau doar trei?

-Mda, normal că ați uitat de mine, le spuse ea de parcă ar fi putut să le citească gândurile. Ați uitat să mă invitați. Dar nu-i nimic, continuă ursitoarea cea ursuză, eu sunt cea care are ultimul cuvânt.

Împăratul înlemni preț de câteva secunde, alături de toată lumea din palat, dar își recăpătă rapid sângele rece. Doar era împărat de zeci de ani, nu ar fi rezistat dacă s-ar fi pierdut cu firea la orice semn de criză.

Celelalte trei ursitoare tocmai stabiliseră că fiul său va fi sănătos, inteligent și competent. Orice ar fi fost, viitorul său era asigurat. Ce i-ar fi putut face ursitoarea?

Să-i dorească ghinion? Cât timp îl ținea sănătatea, era deștept și competent putea trece peste toate problemele.
Să-i dorească să fie urât? Fiul său urma să fie împărat, ce nevoie avea de frumusețe?
Să-i dorească să fie un conducător fricos? Imposibil! Nu avea cum să fie deștept și competent și să nu conducă bine.
Să-i dorească să fie un luptător slab? N-avea treabă, rolul lui era să conducă.

Indiferent ce i-ar fi sortit cea de-a treia ursitoare, nu avea cum să fie decât un inconvenient minor. Prințul avea să fie un om realizat, asta era sigur. Și în timp ce toate acestea îi treceau prin gând împăratului, se auzi și ultima urare:

-Să fii un om bun!

Mare a fost mirarea tuturor. Nimeni nu-și putea imagina de ce o ursitoare supărată ar fi ursit ceva atât de... bun. Modul cu care o spusese fusese atât de înverșunat și înveninat, dar urarea în sine era excelentă. Și atunci...?

S-o fi ramolit baba, concluzionară oamenii. Și rapid-rapid s-au întors la ospăț și veselie. Tocmai se bătuse în cuie soarta regatului și urmau să aibă un rege ideal, înțelept și bun!

Anii trecură fără peripeții, părea că toate ursitoarele s-au ținut de cuvânt. Prințișorul creștea frumos, era sănătos și voinic dar mai presus de toate îi mergea capul de se minunau toți dascălii săi de el. Nu trebuia să îi spui nimic de două ori, nu era nimic la care să nu se priceapă, nimic nu îi punea probleme. N-a durat mult până când tot regatul a ajuns să se bazeze pe el, mai ales că bătrânul rege nu mai avea agerimea de odinioară.

Era o decizie de luat? Lasă că o ia prințul, e cel mai înțelept.
Era o problemă de rezolvat? O rezolvă prințul, le știe pe toate.

Toată ziua-bună ziua, sfetnicii săi îi stăteau pe cap. Cum facem asta? Dar aici cum se procedează? Oh nu, mărite, e o criză! Ajutor, măria-ta! Care e rezolvarea? Ce soluții avem?

De când se mărise prințul, parcă întreaga populație renunțase la a mai gândi. Înainte își mai dădea lumea interesul, până și cel mai idiot supus încerca să își cântărească deciziile, să determine cumva cum ar fi mai bine. Dar acum? Ne spune prințul ce să facem devenise noua mantră.

Nu toți erau proști leneși, unii erau și vicleni. Mergeau la prinț pentru probleme apoi se înfățișau mai departe cu rezolvările, fără să ridice vreun deget. Mesageri glorificați, erau slăviți la rândul lor de populație. Bună treabă, își spunea poporul. Uite ce echipă compenentă are conducătorul nostru!. Exista chiar și tradiționala doză de conspiraționiști, care susținea sus și tare că nu există ursitoare, prințul e de fapt habarnist și că staff-ul său e cel care face lucrurile să meargă. Se știa doar, auziseră ei de la un bard, la cârciumă.

Iar prințul, ce să facă? Inteligent era și avea răspunsurile căutate. Era și competent, oferind soluții eficiente și aplicabile chiar și pentru cel mai prost supus. Sănătos fiind, avea putere de muncă, la orizontul său întrezărindu-se încă un secol de rezolvat probleme în regat.

De-ar fi fost mai dur, mai strict sau cu un instinct de auto-conservare mai puternic, și-ar fi băgat de mult picioarele și ar fi plecat în lume, în căutarea unui loc unde să nu i se abuzeze talentul. O împărăție unde să lucreze alături de alți supuși înțelepți iar împreună să construiască o utopie cum nici în basme nu întâlnești. În schimb, pentru simplul fapt că părinții săi nu au avut habar că există o a patra ursitoare, era condamnat să sufere.

Căci ce blestem poate fi mai aprig pe lumea asta decât să fii un om bun, deștept și competent într-o mare de leneși și mișei?


Categorii
personal  |  opinii  |  recomandari de carte  |  avem multe pisici  |  otaku stuff  |  rants  |  aberatii