Cățelul cu caschetă

Serile mele sunt amanetate pe termen lung: scot cățelele la plimbare. Cățeaua cu urechi, prea prietenoasă pentru binele ei, care s-ar juca cu rotweiller-ul ce încearcă să dărâme gardul să ajungă la ea și Cățeaua neagră, o mahalagioaică pusă pe scandal care nu ezită să se înjure cu câinii cu care se interesectează.

Uneori ne mai întâlnim cu alți căței scoși la plimbare. Dacă se aliniază astrele și suntem toți politicoși, ne oprim să ne mirosim și apoi plecăm fiecare pe drumurile noastre. Dacă nu, ne înjurăm de la distanță, chițăind unul la altul, fiecare cu potaia lui. Mai rău e cu cei lăsați liberi.

Când îți e lumea mai dragă te trezești că te aleargă vreun dulău sau pechinez agresiv. Dacă pe cei din urmă îi mai gonești, cu prima categorie e mai problematic, inclusiv când alergi. Deci da, câinii lăsați liberi pe stradă sunt nașpa, la fel și stăpânii lor. Cu o excepție!

Pufu e un mini-cățel prietenos. Câine tipic de pensionari, ne mai așteaptă uneori pe stradă și iese să le salute pe cățele. Uneori ne mai și însoțește o bucată de drum, alteori se întoarce la casa lui dar e mereu, mereu cuminte.

Pufu nu te aleargă. Pufu nu te latră. Pufu se bucură că te vede, își agită entuziasmat coada, se miroase cu cățelele și își vede de treaba lui. Cu o căpățână pufoasă, ca o caschetă trasă peste ochi și urechi, e un cățel tare simpatic.

Da, e neplăcut să te întâlnești cu câini lăsați liberi pe stradă... dar e plăcut să îl întâlnești pe Pufu.