Care e mesajul, Universule?
Miercuri a fost o zi grea. Colac peste pupăză, a fost și o zi în care prietena mea a lucrat de la birou, ceea ce a însemnat că a trebuit să mă descurc singur cu mâncarea. De când cu rice cooker-ul, gătitul nu mai e totuși o problemă. Problemele au fost altele...
În mod normal orezul astfel gătit e gata într-o oră, drept urmare cu 1-2 ore înainte de prânz încep să pregătesc lucrurile, să aibă timp să fiarbă. În ziua respectivă m-am dus, am pus rice cooker-ul pe masă... și am constatat că nu mai are cablul de alimentare.
Du-te și caută, scormonește prin dulap, uită-te să nu fi căzut pe jos, caută printre oale... nimic! Dau mesaj prietenei, nici ea nu știe nimic. Ce mă fac, ce mă fac?
Din fericire, aparatul folosea, în mod curios, același tip de cablu de alimentare pe care îl folosesc și monitoarele sau PC-urile, deci teoretic trebuia să mai am suficiente prin casă. Practic... du-te și caută, scormonește prin sertare, prin cutii... nimic! Aveam o tonă de astfel de cabluri puse bine, dar atât de bine încât nici eu nu mai știu pe unde.
Într-un final, decid să folosesc cablul de alimentare de la monitorul prietenei pentru că ea oricum nu se folosește de el și rămâne mereu doar pe laptop. Cu problema astfel rezolvată, merg să mă apuc, în sfârșit, de gătit.
Pun în vasul de fiert o măsură de orez, pun vreo 3-4 măsuri de apă (pentru că mai adaug și alte ingrediente), apoi dau să torn și alunele, căci orezul fără alune nu mai e orez! Când colo... ce să vezi? Alunele făcuseră gândaci, care gândaci pluteau scârbos în apă, printre orez...
Bun, du-te și aruncă totul, clătește vasul, aruncă și scârboasele alune și ia-o de la capăt! Pun într-un recipient o măsură de orez... și o torn direct în aparat. Vasul de fiert rămăsese pe masă.
În punctul acela aproape că mi-am băgat picioarele și am zis pas. Dar hai... perseverează!
Scutură bine vasul, în toate direcțiile, golește orezul căzut. Încearcă să demontezi (fără succes) aparatul, pentru că în continuare se aud boabe zornăind în interior. Ce să fac, ce să fac?
Într-un final decid să îmi bag totuși picioarele. Dacă se strică, se strică, oricum a fost ieftin. Măsor iar orez și îl torn în vas. Măsor iar apă și o torn în vas. Presar și niște alune dintr-o pungă nouă, de data asta fără gândaci. Presar și niște delikat în apă, pentru gust. Apoi dau să vărs și niște legume deshidratate... și nu le mai găsesc la locul lor.
Du-te și caută, scormonește prin dulap, nimic și nimic deși știam sigur că mai avem. Într-un alt final decid că aia e, îmi bag picioarele pentru ultima dată, și las doar orezul "chior". Pornesc aparatul, îl verific periodic ca nu cumva să se ardă, să facă scurt-circuit sau să ia foc din cauza boabelor de orez rămase în interior, și mă întorc la treabă.
Când vine în sfârșit pauza de masă, scot o tigaie, torn un pic de ulei, arunc două ouă pe care le amestec frenetic. Arunc un ochi și la orez. Într-un ultim act de sfidare, părea un pic nefiert și se lipise de fund... Nu a fost ziua mea. Deloc.
Într-un ultim act de băgat picioarele, iau ce orez pot din vas, îl arunc în tigaie peste ouă, amestec 1-2 minute apoi îl vărs în farfurie. Plec din bucătărie, nu înainte de a lăsa vasul cu apă în chiuvetă, să se mai dezlipească din orezul ars.
A fost poate cea mai dezastruoasă tentativă de gătit din viața mea, și am avut inclusiv momente când literalmente mi-a loc foc mâncarea. Dar partea cea mai interesantă e că... orezul a ieșit foarte gustos.
