Blesteme și feline

Am un scaun de birou cu care sunt mult prea familiarizat și pe care îmi petrec mult prea mult timp. Scaunul ăsta are un blestem.

Nu știu dacă e ceva din fabrică sau dacă sunt ani de ghinion acumulați de la mâțele negre din cameră ce îmi taie calea zilnic dar un lucru e sigur: dacă reușesc să mă așez într-o poziție comodă și să mă afund confortabil în scaun, atunci e musai ca o pisică să înceapă să urle la ușă că vrea afară!

Când mă ridic și mă plimb prin casă, sunt prea ocupate să doarmă liniștite în pat sau, mai rău, să intre printre picioarele mele în cameră, ca să aibe de unde să ceară afară.

Cred că și patul suferă de același blestem (coincidental e luat tot din IKEA, deci nu excludem ipoteza). De fiecare dată când încerc prin weekend să mai trag un pui de somn după-masă, cum sunt pe cale să ațipesc, cum încep să demareze pisicile prin pat. Sau să urle câte una la ușă că vrea afară!

E o vorbă cum că animalele simt sufletul omului. O fi și asta, nu zic nu, dar după mine pare că mai degrabă simt când e momentul maxim de inconveniență și atunci își fac simțită prezența. Să nu cumva să capete omul figuri și să creadă că el ar fi în vârful lanțului trofic.

Asta sau e poate răzbunare pentru toate smotocelile primite de fiecare dată când mâțele adorm cu burta în sus!