Avantgardistul

Conform criticilor de artă, Marcel Gigel era un geniu. Cel mai renumit pictor în viață, părea pe cale să își rezerve un loc în istorie și lase în urma sa o sumedenie de opere de artă.

Picturile sale erau superbe. Nu erau nici chiar realiste, nici chiar fanteziste dar erau excelent realizate într-un stil poate nu unic, poate nu inimitabil dar cu siguranță executat cu perfecțiune. Fără acea perfecțiune nu ar mai fi fost la fel de renumit. Apoi s-a plictisit.

Perfecțiunea nu era doar obositoare ci și plictisitoare. Zi de zi, lună de lună, să petreci atâta timp executând la nanometru fiecare detaliu își poate pune amprenta asupra psihicului unui om. Așa că Marcel a hotărât să se lase.

Cum un pictor de talia lui nu putea tocmai să renunțe din senin, nu fără să fie hăituit de fani, jurnaliști și critici, se gândi să trișeze și să facă o trecere către un stil mai avantgardist și mai lejer.

Următoarea pictură dezvăluită cu mare fanfară, după o perioadă îndelungă de tăcere și secrete, era numită "Albsolutul" și era complet albă.

Pe o pânză de pictură a așternut cu pensula vopseluri albe, cu perfecțiunea-i caracteristică, până când totul era de un alb ideal, fără urme și fără imperfecțiuni.

Criticii au fost în extaz! Au declarat "Albsolutul" capodopera lui Marcel Gigel și una dintre cele mai importante opere de artă din istorie. Era deja faimos dar ultima sa pictură l-a adus în atenția publicului larg și al presei de cancan încât toată lumea dorea să știe dacă își va putea depăși realizarea excepțională.

După o altă perioadă de tăcere, pictorul dezvălui o pânză albă, dar de data asta nepictată. O numise "Albsolutul II".

Criticii au fost din nou în extaz! Marcel Gigel reușise să se autodepășească și să pășească cu succes în curentul avantgardist, reinventându-se așa cum nici un artist nu mai reușise vreodată. Toată lumea era iarăși cu ochii pe el.

Urmă o altă pauză de lucru pentru pictor, menită să îi permită să lucreze în liniște la noua sa operă. Iar după câteva luni, o declară gata.

În fața criticilor și jurnaliștilor adunați la marea dezvăluire, Marcel Gigel prezentă... nimic! "Albsolutul III" era o operă invizibilă, lipsa unui tablou. Anti-artă și avantgardism prin excelență.

Criticii s-au extaziat mai mult ca niciodată. Au fost cinci leșinuri și șase infarcturi. Marcel Gigel fu declarat cel mai mare pictor din istorie iar marile muzee din lume au intrat într-o cursă contracronometru pentru a licita și cumpăra ceea ce devenise pictura... sau lipsa unei picturi, mai dezirabilă chiar decât Mona Lisa.

Cu apogeul artistic atins, nimeni nu se aștepta ca Marcel să mai surprindă criticii de artă. Sigur, se așteptau să mai producă opere noi dar cum ar fi putut să își întreacă realizarea care îi încununa întreaga carieră? "Absolutul III", lipsa unei picturi, era de nedepășit. Drept urmare, toți au fost luați prin surprindere când acesta a anunțat o nouă operă.

În ziua cea mare, maestrul Marcel Gigel a adunat pe cel mai încăpător stadion din lume pe cei mai influenți și faimoși critici. S-a urcat pe scenă, a înșfăcat microfonul și a anunțat că se lasă de artă.

A numit acest gest "Albsolutul IV". Toți criticii adunați acolo au murit instant prin explodare de capete.