Asistentele și jurnaliștii

Asistentele și jurnaliștii
Photo by Ben Wicks / Unsplash

Azi, la radio, reintrase în centrul atenției subiectul asistentelor și doctorițelor "criminale" de la secția de terapie intensivă de la spitalul din Pantelimon (dacă am reținut bine detaliile...?)

Jurnaliștii relatau sombru SMS-urile dintre persoanele în cauză, nonșalanța cu care discutau despre pacienții aflați la terapie intensivă care nu mai mureau, insistându-se cumva pe partea emoțională. Dar parcă jurnalismul nu trebuia să fie subiectiv, nu?

Ca orice om, îmi doresc ca în situația în care ajung la spital, doctorii să se zbată pentru mine și să facă tot posibilul să mă salveze și îmi mai doresc să facă același lucru pentru persoanele dragi mie. Deci dacă avem cumva niște Mengele de București strecurați prin personalul medical îmi doresc ca justiția să își facă datoria și cei vinovați să plătească. Dar vorbind de "cei vinovați", nu am auzit nimic legat de motivele pentru care s-a ajuns în situația asta.

Aș vrea ca presa și jurnaliștii să îmi explice un pic situația. Pentru că dacă la secția respectivă exista o lipsă cronică de personal și de resurse, de locuri și de stocuri de medicamente necesare tratamentului insuficiente (norandrenalina, bat-o vina) și dacă din cauza asta personalul medical, poate din cinism, cine știe, a ajuns în situația în care a simțit nevoia că trebuie să forțeze lucrurile și să îi lase să moară pe cei cu mai puține șanse ca să aibă resurse pentru cei cu mai multe șanse... Poate că dacă așa stau lucrurile ar trebui să căutăm vinovați și în altă parte.

Să ne asigurăm că nu cumva există cazuri de corupție la nivelul acelui spital sau chiar a întregului sistem sanitar și să ne îndreptăm mânia și frustrarea către cei care ne-au adus în situația asta.

Dar asta înseamnă să faci jurnalism de investigație și un pic mai greu.