Animal de casă

Baba știe că eu sunt în baie, m-a pândit. A început să bată cu gheruțele în ușă, să îmi atragă atenția.

Deschid, baba mă privește iritată, după care se îndreaptă spre camera noastră. Dar nu pleaca încă de pe loc, întoarce întâi capul spre mine, să se asigure că vin.

-Miau!, îmi ordonă scurt, cu tonul ei de contesă fițoasă.

E modul Tașei de a-mi spune haide, grăbește-te odată!. Nu e nevoie să înțelegi pisiceasca pentru a știi asta, i se citește intenția din priviri.

Apoi țopa-țopa-țopa pornește spre cameră, fâlfâindu-și cojocul des de blană, tipic unei persane. Cavaler, sau poate servitor, îi deschid ușa iar baba intră în cameră. Dau să o mângâi dar nu mă lasă, e supărată că m-am lăsat așteptat.

Păi ce fel de animal de casă sunt eu dacă nu mă supun ordinelor stăpânei? Tsk tsk tsk...