Alergarea de dimineață

E un termen în limba engleză care nu are o traducere exactă în limba română: "dread", când anticipezi cu frică și/sau anxietate un eveniment. Asta am făcut eu azi-noapte: "dreading" momentul în care venea dimineața.

Alerg deja de peste cinci ani de zile și una dintre regulile auto-impuse pe care le-am respectat mereu cu sfințenie a fost să ies să alerg în fiecare săptămână de minim trei ori. Oficial nu am o limită de timp sau distanță dar neoficial, ca să mă mențin la nivelul curent, asta înseamnă două alergări de câte 5 kilometri în cursul săptămânii și una de 10 kilometri în weekend.

Problema este că mâine (sâmbătă) vom fi plecați la părinți, în vizita de dinainte de Crăciun, în care împărțim cadouri și ne întoarcem acasă cu portbagajul plin de carne de porc. Ultimul lucru pe care mi-l doresc după ce mă voi întoarce obosit pe după-amiază/seară va fi să ies să alerg prin oraș.

Duminică avem bilete la noul Avatar, la ora 14:30, ceea ce înseamnă că trebuie să plecăm de acasă cel târziu la ora 13:00. Ultimul lucru pe care mi-l doresc e să mă trezesc și duminica de dimineață, ca să ies la alergare, apoi să fac un duș si după un pic de repaos să ies iar în oraș. Așa că în realitate nu am avut decât o singură alegere: să alerg vinerea.

Planul era simplu și unul pe care l-am mai pus în aplicare: să mă trezesc ceva mai devreme dimineața, să fug până în parc și înapoi, după care să îmi încep ziua de lucru. În practică fiecare celulă din corpul meu obosit și nedormit își dorea fix opusul.

Mi-am petrecut noaptea de joi spre vineri trezindu-mă odată la câteva ore, speriat că ori trebuie să ies în curând să alerg, ori că m-am trezit prea târziu ca să mai am timp de o cursă de 10 kilometri. Când am dormit am avut vise în care fie ieșeam la alergare și mă simțeam ușurat că am scăpat de povară, apoi realizam că nu... povara încă urmează!

După o noapte zvârcolită, de coșmar, m-am trezit pentru ultima oară la ora 06:30, pe la 07 am ieșit pe ușă iar pe la 08:10 eram în duș, gata să încep munca la 08:30.

Ce mi se pare fascinant e că după atâția ani încă am momente în care mi-e groază de alergările care urmează, în special prin prisma temperaturii de afară și a aglomerației de pe șoselele (căci nema parc fix lângă mine). Și cu toate acestea, în momentul în care am luat hainele de alergare pe mine și am ieșit afară, mă transform de fiecare în dată într-un alt om, într-un alergător veritabil, care își termină cursa fără să crâcnească apoi se întoarce acasă cu datoria îndeplinită.

Nu îmi place să alerg de dimineață și totuși alerg de dimineață.