Aia

Când vezi un cuplu tânar plimbându-și copilul în cărucior, te aștepți la o scenă idilică, de familie tradițională. Nu te aștepți ca partenerul să stea amenințător lângă un adolescent iar cucoana să turuie ca o Karen.

Ca trecător prind doar partea în care femeia îi reproșează că i-a vorbit urât.

-Dar n-am vorbit urât... mormăie timid băiatul, intimidat de bărbatul care stă lipit de el.

La doi metri distanță, lipită de căruciorul cu propria ei odraslă, femeia începe să turuie:

-Mi-ai zis "asta". Ce, mă cunoști să îmi zici mie "asta"?

Și apoi continuă indignată cu cei șapte ani de acasă și lipsa lor.

Când eram în clasele primare, puștan de-o șchioapă, am fost traumatizat de tratamentul suferit de un coleg la mâna unei profesoare de gimnaziu ce se întâmpla să predea în aceeași școală. Băbăciunea, o scorpie infamă pentru exigența și caracterul ei acru, trecea pe lângă terenul de sport și a auzit discuția dintre copii.

Nu știu exact ce discutau între ei dar Cosmin, colegul meu, a întrebat dacă era vorba de ilustra fosilă prin complet inocenta întrebare: "cine, aia?"

Iar aia a tras cu urechea și dacă tot era la acest capitol a început să îl tragă și pe de ureche și să îi facă un scandal monstru.

Asta se întâmpla acum vreo 30 de ani. În prezent nu mai e chiar așa, ceea ce e și bine, și rău. E rău pentru că uneorii tinerii scapă de sub control, e bine pentru că nu mai sunt chiar atât de ușor de călcat în picioare fără repercursiuni de tot soiul de frustrați. Și în nici un caz nu mai ai voie să îi atingi, cum a pățit-o colegul meu, complet nevinovat. Dar tânărul din scena de azi nu era nevinovat.

A greșit clar când s-a referit la femeia aceea ca "asta" pentru că aia era clar o "fă".