Agonie și extaz

În viața unui om există unele clipe teribil de dureroase. De pildă, atunci când a terminat tot ce avea de mâncat dar înca îi mai este foame. Agonia care îl roade în astfel de momente e de nedescris.

Într-un astfel de coșmar m-am trezit eu astăzi. Pe final de pauză de prânz, am constat cu tristețe că totul era gata. Privind dejnădăjduit la cojile și ambalajele ce mă înconjurau, aș fi dat orice pentru încă o porție de ceva. Orice! Regatul meu pentru orice, comestibil să fie!

Agonia mi-a fost întreruptă de o revelație divino-gastronomică! Grimasa de pe față mi-a fost înlocuită de un zâmbet în clipa în care mi-am reamintit de înțelepciunea mea nostradamică din cursul dimineții. O portocală! Aveam o portocală pe birou și am plănuit să o iau cu mine!

Nespus de încântat de cât de prevăzător am fost, m-am îndreptat spre rucsac, l-am desfăcut cu graba unui om flămând și am început să caut. Stupoare! Nu era nici o portocală! Uitasem să o pun înăuntru...

Am simțit că mă prăbușesc. Trădat de soartă dar mai presus de toate de mine însumi, zâmbetul mi-a dispărut iar durerea sufletească s-a reinstalat pe chipu-mi.

În doar câteva secunde am reușit să trec de la agonie la extaz și înapoi la agonie. Cine și-ar fi închipuit ce trăiri profunde poate stârni o banală portocală?