Ceața

Privind pe geam, scriitorul se simți inspirat de ceața de afară. Luă creionul în mână și începu să își aștearnă gândurile pe hârtie: "Se lăsase o ceața de puteai să o tai cu cuțitul". Nu apucă să continue pentru că un ciocănit puternic în geam îl întrerupse brutal:

-Hei, scriitorule, ce crezi tu că faci? Sunt eu, ceața, și nu agreez deloc ce ai scris. De ce să mă taie cu cuțitul? Inciți lumea la violență asupra mea? Ia să faci bine mătăluță să schimbi imediat, că de nu...

Speriat, scriitorul luă rapid o gumă, șterse prima frază și o înlocui cu alta: "O ceață grea se așternuse peste dealuri".

-Hei, scriitorule, râzi de mine? Te-am rugat să fii mai serios. Ce vrei să spui cu "ceață grea"? Insinuezi cumva că aș fi grasă? Ia vezi tu, că de nu...

Puține lucruri se mișcau mai rapid decât guma scriitorului pe hârtie. De data aceasta stătu însă câteva clipe pe gânduri înainte să scrie altceva. După ce termină de reflectat, adăuga următoarea propoziție: "O ceață puternică și albă se așternu peste dealuri".

-E ceva mai bine, îi spuse ceața. Îmi place prima parte dar de ce "albă"? Ești rasist, scriitorul? Sau insinuezi cumva că eu aș fi rasistă? Ia vezi tu și corectează, că de nu...

Exasperat, luă o coală nouă de hârtie (cea veche se cam tocise de la atâtea ștersături), și scrise următoarea propoziție: "Ceața de afară era atât de frumoasă încât ai fi preferat-o chiar și unui cer senin".

-Eee, vezi că poți? exclamă mulțumită ceața. Bravo, ești un scriitor talentat până la urmă. Ține-o tot așa.

După care ceața se risipi, lăsând scriitorul în pace. Acesta răsuflă ușurat și dădu să își continue povestirea când fu întrerupt de un alt ciocănit în geam.

-Hei, scriitorule, ce crezi tu că faci? Sunt eu, cerul, și aș vrea să știu de când e ceața mai frumoasă decât mine atunci când sunt senin? Ia să faci bine mătăluță să schimbi imediat, că de nu...