Afară plouă

Plimbarea câinilor a început cu o ploaie măruntă, în pofida norilor amenințători. După o perioadă caniculară, sufocant de uscată, un pic de umezeală e mereu bine-venită.

Apoi ploaia se oprește cu scurt timp înaintea plimbării propriu-zise. Scosul câinilor afară e un ritual compus din două părți. Prima implică să fie ținuți prin iarbă, pe terenul viran din fața blocului, apoi să fie plimbați printr-un mic traseu de aproximativ 1.7 kilometri, printre străduțele din zonă (greu să nu fii precis când înregistrezi totul pe Strava).

Trec de stradă, întorc la stânga, trece și primul kilometru și intru pe drumul de întoarcere. Dar cu nici 500 de metri rămași, vremea începe să se strice.

În depărtare fulgeră. În apropiere se stârnește vântul, care ridică tot praful de pe stradă și agită violent copacii. Apoi începe să plouă.

Întâi mărunt apoi din ce în ce mai puternic, golind cu brutalitate strada. Oamenii fug la casele lor, să se adăpostească, lăsându-mă singur cu cățelele.

Cine spune că oamenii sunt mai deștepți decât câinii? În seara asta, cățelele mele au avut aceeași idee și au început să grăbească pasul, speriate de ploaia ce accelera cu stropi mari spre clasificarea de ploaie torențială.

Cerul se înnorase, tunetele începeau să se facă auzite, vântul continua să bată... Afară ploua și parcă, față de alți ani, părea ceva mai înspăimântătoare. Îmi aduc aminte când verile nu constau doar din perioade caniculare și perioade cu furtuni și tare mi-e teamă că va rămâne doar o amintire.

Mă sperie chiar mai mult decât ploaia de afară.