A ți se îneca corăbiile

Uneori citim pentru divertisment, pentru a explora lumi noi, care nu există în realitate, pentru a simți sentimente pe care altfel nu le-am simți, pentru a fi captivați de o poveste interesantă sau un mister indescifrabil. Alteori citim cu rol educativ, pentru a învăța ceva de la oameni mai învățați (și adesea mai citiți) decât noi, sau pentru că așa ni se impune de la școală. Cel mai des nu citim deloc pentru că literele sunt grele iar televizorul sau telefonul sunt mai tentante, dar asta e o mare greșeală. Cel mai mare avantaj al cititului este că îți permite să descoperi expresii noi.

E plictisitor să fii trist, deprimat sau supărat. Plictisitor pentru cei din jurul tău, să ne înțelegem. Și e trist, deprimant și supărător să ți se spună ceea ce știi deja: că ești și pari trist, deprimat sau supărat. Dar știți ce nu este trist, deprimant sau supărător? Să ți se spună că arăți de parcă ți s-au înecat corăbiile.

Te roade suferința, te macină pe interior și simți cum fiecare fărâmă de fericire ți se scurge din corp, evaporându-se în neant. În cel mai bun caz ești apatic, în cel mai rău ești o ruină cu ochi încețoșați de cearcăne, buze încleștate într-o grimasă și o frunte acoperită de riduri. Și apoi vine un om citit, te privește, constată și față de restul celor certați cu literele... îți face practic un compliment!

Nu mai arăți trist, deprimant sau supărător. Nu mai arăți a ratat, cu alte cuvinte. Cu doar o mână de vorbe te transformi brusc într-un negustor de succes sau poate chiar un amiral naval, stăpân peste o flotă sau chiar armadă! E drept, nu le mai ai, ți s-au scufundat toate (înecat, mai bine zis). Dar n-ai fost tu, ci soarta, furtunile nestăvilite și capricioase de pe mare. Iar tu? Tu ești un om de succes aflat într-o jenă temporară.

Capul sus, o să te ridici din nou! În fond, nu oricine poate strânge corăbii ca să aibă ce să i se scufunde, nu? Nu precum cei triști, deprimați sau supărați...