28 Years Later: The Bone Temple
Cred că filmul meu preferat din 2025 a fost, în mod neașteptat, 28 Years Later. Am fost să îl văd pentru că prietena mea era fană a seriei dar am ieșit din sala din cinema dorindu-mi să vină cât mai repede ianuarie, ca să văd continuare. Și iată că suntem în ianuarie iar 28 Years Later: The Bone Temple a apărut în sfârșit în cinematografe.
The Bone Temple nu va fi filmul meu preferat pe 2026, asta e clar. Am ieșit din sala de cinema ușor dezamăgit dar... din cauză că primul mi-a plăcut atât de mult încât era dificil pentru orice fel de sequel să se ridice la înălțimea așteptărilor. Pe măsură ce a mai trecut timpul și l-am mai discutat cu prietena mea, am putut să mă detașez un pic de "fantomele trecutului" și să îl judec pentru propriile merite. Și da, e și el bun. Poate chiar la fel de bun ca primul, în funcție de cine îl judecă, dar într-un mod diferit. Atenție, urmează potențiale mini-spoilere legate de primul film din serie!
După ce Spike pleacă de acasă, se întâlnește cu o gașcă dubioase de cosplayeri dubioși, un mix între Power Rangers și Jimmy Saville și acolo se termină 28 Years Later. În sequel avem ocazia să aflăm mai multe despre acea gașcă și uf... să zicem doar că aș fi putut trăi fără aceste informații.
În paralel cu aventurile, sau mai degrabă suferințele lui Spike cu gașca de Jimmies, aflăm și ce s-a mai întâmplat cu doctorul Ian Kelson. Nu o să intru în detalii, dar nu mă așteptam ca filmul să o ia în acea direcție însă mă bucur că a făcut-o pentru că a adăugat un strat suplimentar de umanitate.
Ce am apreciat la ambele filme este că nu au fost filme cu zombies sau horror. Nu, cele două au fost filme care au spus niște povești, povești umane și universale, și le-au spus într-un mod mai interesant, mai inedit și mai condimentat cu ajutorul fundalului horror al unei Anglii infestate de oameni infectați și cu comportament feral.
Filmele horror slabe sunt cele în care se urmărește prezentarea cât mai multor scene și scenarii grotești, cu o poveste pretext în spate (slabe pentru mine, cineva care nu e fan al genului). La următorul nivel avem filmele care spun niște povești universale și care se folosesc de un substrat horror pentru a le face să pară mai originale. Seria 28 Years Later face parte dintr-o categorie aparte în care se spun niște povești interesante care nu ar fi fost posibile sau nu ar fi avut același farmec fără premiza horror din spate.
Chiar dacă nu mi-a plăcut la fel de mult ca primul, The Bone Temple merită și el văzut. Se anunță un al treilea film în serie, ceea ce mă face din nou entuziasmat. A trecut multă vreme de când nu am mai văzut ceva care să își transceandă(?) genul. Nu sunt filme horror bune, sunt filme bune, cel puțin ca narativă.
