Netflix - după luna de miere
Povesteam acum aproape o lună despre impresiile pe care mi le-a lăsat Netflix. Acum că perioada de trial s-a încheiat și am trecut pe varianta platită, mi-am făcut și o idee mai clară despre serviciul oferit de compania americană.
Trebuie să încep prin a menționa surpriza plăcută pe care mi-au făcut-o cu 5 zile înainte ca luna gratuită să expire: mi-au trimis un mail în care m-au atenționat să nu uit să anulez abonamentul dacă nu doresc să fiu taxat. Aproape că nu mi-a venit să credit.
Foarte multe servicii îți cer cardul de credit la înregistrare fără să te taxeze pentru prima lună, mergând pe ideea că poate uiți să o faci și îți pot lua banii. Există foarte multe povești horror despre tertipurile la care recurg astfel de fomiști, cum ar fi tot soiul de chichițe legate de data exactă la care trebuie să anulezi abonamentul pentru a-ți fi luată în calcul cererea. Intenționam oricum să rămân client, dar aceasta dovadă de seriozitate m-a făcut să îi apreciez și mai mult.
Am început să urmăresc Daredevil, de exemplu, uitându-mă la câte un episod în rarele momente în care mănânc în sufragerie. Am început de asemenea să urmăresc și Trailer Park Boys pe tabletă, uitându-mă la câte un episod înainte să adorm.
Cum nu am mereu chef de același lucru și urmăresc în paralel și sporadic mai multe seriale, eram semi-dependent de tabletă și de aplicații unde marcam episoadele vizionate, pentru a știi unde am rămas. Netflix face acest lucru automat pentru mine și mă scutește de o foarte mare bătaie de cap. E drept, e mai degrabă un moft, din categoria "first world problems", dar nimeni nu-i poate nega utilitatea.
Netflix strălucește și în comparație cu HBO Go. Deși conținutul acestora din urmă mi se pare net superior pentru România, mai ales că au și diacritice (deși personal nu am nevoie de ele). În schimb, ca serviciu de video-on-demand, Netflix este aplicația net superioară. HBO Go pare învechit, greu de navigat și a făcut și stresant de mult buffering, foarte jenant în condițiile în care Netflix mi-a mers bine chiar și pe 3G.
Deși nu are încă traduceri în română (un minus obiectiv, personal îmi sunt inutile), are subtitrări în engleză. Înainte de a spune că subtitrările în engleză pentru un serial în engleză sunt inutile, trebuie să menționez că adesea am avut probleme cu filmele sau serialele în care sunetul era prea tare în timpul secvențelor de acțiune și prea lent în timpul dialogului. Așa că în locul unui du-te/vino continuu cu butoanele de volum, pot opta pentru un sonor mai puțin deranjant și subtitrări pentru cazurile în care nu aud exact ce s-a spus.
Un alt minus, deși unul mai dubios, este lipsa programelor stupide. Serii precum Pawn Stars sau Storage Wars fac parte dintre secretele mele rușinoase, dar au un mare avantaj: pot fi lăsate pe fundal. Seara, când mai gătim, lăsam televizorul pe History Channel sau Travel Channel, unde rulează astfel de prostioare. E un zgomot pe fundal și ceva la care mai poți trage cu ochiul până se face mâncarea, fără să pierzi mare lucru dacă nu urmărești constant ce se întâmplă. Divertisment ieftin dar nevinovat.
Netflix are însă fie unele serii foarte slabe, fie documentare ce par interesante, suficient de interesante încât să fie păcat să le lași pe fundal și să nu le urmărești cu atenție. Recunosc, e o critică stupidă să te plângi că e prea bun conținutul, dar subiectiv vorbind, mi se par utile și fillerele acestea. Dacă ar avea Netflix și reality show-uri dubioase, aș putea renunța fără griji la cablu!
În momentul de față sunt foarte încântat de serviciu. Consider că merită banii, deși rămân de părere că încă e destul de "moft" într-o țară cu salarii atât de mici. Dar dacă îți permiți și mai și piratezi des filme și seriale, chiar ar fi rușinos să nu cântărești măcar ideea.