Zi liberă după zi liberă
Azi nu a fost o zi rea, nu pot să mă plâng. Din exterior pare chiar o zi distractivă, în pofida frigului care ne-a ros oasele.
Am ieșit în parc de dimineață, m-am văzut cu oameni cunoscuți, am bătut zona Tineretului în încercarea de a scoate cât mai multe de la Kalos Tour iar undeva pe la ora 13 am plecat spre casă. Combinat cu o alergare de 5 kilometri dimineața, a fost o zi obositoare și cu mult mers.
Dar distractivă. Dar obositoare.
Mâine o să o iau de la capăt, cu un alt set de câteva ore de eveniment prin parc, socializare și mult mers pe jos. Nu e ceva rău, din contră, e un eveniment pe care l-am așteptat cu multă înfrigurare de câteva luni. Dar în același timp e atăt de obositor fizic...
După un weekend ca acesta ar mai merge încă un weekend cu alt tip de relxare, una mai leguminoasă, cu mult zăcut în pat și fără făcut nimic. Din nefericire, luni o luăm de la capăt, weekend-ul viitor va fi cel cu 8 martie și deci cu alte drumuri. Poate tocmai pe la jumătatea lunii martie o să apuc să mai stau.
Ne mai trebuie o zi liberă, clar. Una de nefăcut nimic, de zăcut în pat, dormit, iar zăcut și iar dormit.