Vlad Chefless

Primele vorbe pe care le-a rostit micuțul Vlăduț au fost "nu am chef". De-a lungul anilor a continuat să le repete, spre frustrarea părinților săi.

-Vlăduț, e ora de culcare!

-Nu am chef să dorm!

-Vlăduț, mănâncă și legumele!

-Nu am chef!

Toți copiii tind să fie încăpățânați la o vârstă dar tânărul Vlad ducea asta aproape la o formă de artă. Făcea doar ce vroia și când vroia. Iar dacă părinții lui încercau cumva să îl convingă de contrariu se loveau brutal de zidul lui "nu am chef". Așa că au încercat să îi dea o lecție.

Ce faci atunci când un copil nu vrea să asculte? Îi răspunzi cu aceeași monedă. Le spunea Vlad că îi e poftă de ceva anume? Părinții îi spuneau la rândul lor că nu au chef. Avea nevoie de ajutor? Nu aveau chef!

După câteva zile de refuzuri, Vlad începu să devină foarte suspicios. Ceva era dubios... La următorul "nu am chef" primit de la părinți i-a privit cu ochi mici și le-a spus cu o voce rece și calculată.

-Știu ce vreți să faceți! Nu am chef să învăț o lecție de la voi!

A fost momentul în care lucrurile au scăpat oficial de sub control. Odată un copil încăpățânat, dar în limitele normalității (chit că foarte aproape de extreme), devenise o veritabilă forță a naturii.

Îl prindeau controlorii în autobuz fără bilet? Nu am chef și pleca fără să pățească nimic. S-a dus să își ia o mașină, le-a spus că nu are chef să plătească și a ieșit cu ea fără reprezentanță. Au încercat polițiștii să îl oprească în trafic? A decis că nu are chef și și-a văzut de drum fără consecințe. A făcut un accident? Nu a avut chef să se prezinte la secție și la judecătorie și și-a văzut de viață. Era de neoprit!

Pe măsură ce pățaniile lui au început să ia amploare, i-a crescut și reputația. Vlad era faimos în rândul populației. Un rebel care făcea tot ce îi trecea prin cap, fără să îi pese de nimic. Toți copiii își doreau să ajungă ca Vlad, toți adulții îl invidiau, toate femeile tânjeau să fie cu el.

Apogeul a fost atins când astronomii au anunțat sumbri că un asteroid urma să lovească planeta și că nu exista nici o salvare.

-Serios? a zis Vlad. Nu am chef să mor.

Iar asteroidul a dispărut.

A fost un miracol și a fost momentul în care oamenii au început să îl venereze. I s-au făcut nenumărate statui, poza lui era aproape în fiecare casă iar sute de milioane de pelerini încercau să îi viziteze locul nașterii.

Vlad s-a bucurat de atenție câteva luni apoi s-a plictisit.

-Nu am chef să fiu adulat.

Și a dispărut.

Nimeni nu l-a putut găsi, oricât de mult l-ar fi căutat. Unii savanți aveau o teorie cum că a dispărut în locul în care dispăruseră și consecințele lucrurilor pe care le evitase în timpul vieții. Adulatorii săi au numit însă acel loc ipotetic "iad" și au refuzat să creadă că Vlad ar fi putut ajunge acolo.

Nu, nu. Vlad era pesemne în "rai". Un loc unde făceai doar ce vroiai iar cuvântul "nu" nu exista. Și au continuat să se roage la Vlad cu pioșenie și pasiune. Pentru că era zeul lor, un zeu care fusese tangibil. Pentru că le oferea un exemplu pentru cum să își trăiască viața și pentru că îi salvase de la moarte atunci când a făcut dispărut asteroidul. Și nu în ultimul rând... pentru că așa aveau chef.