Victoria

E greu să rămâi în istorie, chiar dacă ești rege. Unii ar presupune că devine ușor din postura de conducător și, într-adevăr, e mai simplu, dar nu simplu. Lumea era plină pe atunci de țări și țărișoare, regate și mini-regate, fiecare cât un județ dar cu aere de potențiale imperii. Și din postura de rege al unui astfel de regat generic, Marcel știa că nu are șanse mari să fie imortalizat în tratatele de istorie.

Era leneș, slab pe partea economică și departe de a fi un bun lider militar. Din start nu avea cu ce să se remarce pe plan personal. Dar, cu ingeniozitatea perfidă tipică oamenilor leneși dar ambițioși, regele Marcel avea un plan. Lumea știa deja de victoria pirică, cea în care pierzi mai mult decât câștigi. Și cum să ajungi faimos mai ușor decât urcându-te pe umerii altora?

Planul lui era simplu: urma să ducă o bătălie oarecare, să o câștige, iar la final să o sărbătorească printr-un mega-ospăț în care urma să servească cartofi piure la toată lumea. Altfel spus, o victorie piureică. Era ceva cu mâncare, un joc de cuvinte, o glumiță, bătălii, festivități... rețeta perfectă. De fiecare dată când cineva ar fi urmat să facă referință la victoriile pirice, hop! și el în peisaj. Cum să nu faci conexiunea asta instinctiv?

N-a fost greu să găsească un motiv de ceartă. Era simplu în acele vremuri, a aruncat un țăran cu o piatră și gata scandalul. Regele Marcel și-a trimis cavalerii să își îmbrace armura, a aranjat frumos arcașii în spate, a băgat șerbii la înaintare pe post de carne de tun și a plecat la luptă.

Inamicii lui erau dintr-un regat la fel de rupt în fund. Luați prin surprindere nu au reușit să depună cine știe ce rezistență iar regele nostru s-a trezit victoriosul învingător al bătăliei la "cui îi pasă", din "serios, cui îi pasă"?

Din postura de mare strateg militar, biruitor peste vrăjmași a dat ordin să se înceapă de îndată ospățul cel mare, cu piure pentru toată lumea. Generos fiind, le-a permis și celor din regatul pierzător să se alăture dezmățului.

După două zile și două nopți de piure, vin și iarăși piure, Marcel s-a trezit din beție și s-a trezit față în față cu nota de plată. Era imensă și nu și-ar fi putut permite să o plătească nici dacă ar fi anexat cu totul regatul vecin...

N-a ajuns faimos dar a fost totuși preț de câteva săptămâni un bun subiect de bârfă între împărații din zonă.

-"Ai auzit de Marcel? A câștigat o bătălie... apoi și-a îngropat regatul în datorii cu un ospăț stupid de sărbătorire."

-"Serios? Pff, aia da victorie pirică..."