Unde dai și unde scarpă

După câțiva ani în politică, sute de pupături în fund, zeci de mii de minciuni și milioane de lei furate, Toma Ontolanu era în sfârșit pregătit să joace în liga mare: alegerile prezidențiale!

Astrele păreau să se fi aliniat în favoarea lui, le putea observa cu ușurință pe cer căci luminile stradale nu prea mai funcționau. Era, de altfel, una dintre multele probleme pe care promisese că le va rezolva odată ales în funcție, chit că era ceva ce ținea de fapt primărie.

Partidul care îl susținea se afla pe cai mari, ceilalți contracandidați erau chiar mai anoști decât el iar peste populație se instalase o stare de apatie care tindea să îl favorizeze pe cel mai mare papagal. Și nimeni nu era mai papagal decât el! Avea însă o slăbiciune: discursurile în public.

Ca candidat trebuia să se prezinte adesea pe scenă și să le promită potențialilor votanți verzi și uscate. Ori atunci când basculezi rahat tinde să te mănânce în fund și nu putea să se scarpine chiar așa, în văzul lumii. Așa că Toma, băiat deștept, încercă o tehnică calculată.

De fiecare dată când îl apucau mâncărimile dorsale se scărpina în schimb la tâmple. La început, evident, acest lucru nu a avut nici un efect. Cu timpul însă, prin autosugestie și alte mecanisme psihologice ce îl depășeau la nivel intelectual, șmecheria începu să funcționeze.

Cu zeci de discursuri pe lună și mii de minciuni debitate, Toma simțea atât de des nevoia să se scarpine încât degetul la tâmple ajunsese un soi de trademark personal ce îl scotea în evidență. Nu era ca candidații ceilalți, era ăla intelectual. Și ca Făt-Frumos din poveste, creștea în sondaje mai ceva ca datoria externă.

Nimănui nu îi păsa că mai masacra din când în când limba română. Nimănui nu îi păsa nici de limbile de la Rolexul pe care îl purta la mână sau pe cele care se perindau prin dosuri atât de la alții către el cât și de la el către alții. Dar mai era o vorbă cu limbile, că fiecare pasăre pe a ei piere.

Fix în noaptea de dinainte de alegeri, fix pe o scenă fix în centrul Arenei Naționale, cu toate reflectoarele fix pe el, Toma Ontolanu își începu ultimul și cel mai important discurs. Ce nu știa el că de regulă lucrurile funcționează ambele direcții. Iar atunci când începu să îl mănânce tâmpla, băgă mâna adânc și în direct să se scarpine.