Trilogia Shattered Sea, de Joe Abercrombie

Joe Abercrombie, autorul genialei serii The First Law a publicat luna aceasta ultima carte din trilogia Shattered Sea, bifand cu aceasta ocazie inca o serie de exceptie pentru palmares si dovedind ca The First Law nu a fost doar o intamplare.

Desi nu as spune ca e chiar la fel de buna precum prima sa trilogie, motivele se datoreaza in exclusivitate lungimii (Shattered Sea e compusa din trei volume mult mai scurte si mai rapide de citit) si universului mai putin epic (cel din The First Law e mult mai epic si misterios). Dar destul cu comparatiile, sa vorbim despre carti in sine!

Shattered Sea este compusa din trei carti: Half a King, Half the World si Half a War si contureaza o poveste epica, imbinand cu maiestrei bucatile pe parcursul a trei volume, care se axeaza fiecare asupra altui personaj, pastrandu-le pe cele de dinainte in roluri secundare. Este similar, in aceasta privinta, cu seria S.F. Warchild de Karin Lowachee, o alta trilogie de exceptie.

coperta "Half a King"
(sursa imaginii: Goodreads)

Totul incepe in Half a King, cu printul Yarvi, mostenitorul infirm al unui regat divizat, tradat de familie si lasat sa moara. Supravietuieste tradarii si sclaviei in care se gaseste aruncat si, jurand sa ii omoare pe cei responsabili pentru moartea tatalui sau si complotul marsav asupra propriei sale vieti. Un lucru dificil atunci cand soarta te-a lasat cu o mana inutila, ce nu poate tine o sabie. Dar Yarvi poseda altceva mult mai de pret: o minte agera, poate chiar prea agera si prea vicleana, si reuseste sa-si dea jos lanturile.

Eliberarea sea nu face insa decat sa puna in miscare planuri mult mai mari, de revolta impotriva Inaltului Rege, un razboi pe care nu are sanse prea mari sa il castige, inconjurat doar de dusmani si lipsit de aliati.

coperta "Half the World"
(sursa imaginii: Goodreads)

Thorn Bathu, o tanara cu spirit de razboinic, devine fara sa vrea unul dintre pionii lui Yarvi in Half the World, iar faptele sale de vitejie, dar si cruzime, ajung legendare.

Transformandu-se intr-un luptator de temut, dar capatand si prieteni de nadejde, Thorn il ajuta pe Yarvi sa se apropie de telul sau final.

coperta "Half a War"
(sursa imaginii: Goodreads)

Cercul se inchide cu Skara, printesa mostenitoare a Throvenland, ce ramane fara regat in urma tradarii Inaltului Rege si a Marii Maici Wexen.

Cu ajutorul ei, Yarvi reuseste sa isi indeplineasca planurile... dar cu ce pret? Ca sa citez din carte:

It made Koll wonder whether they'd really changed the world so much for all that blood shed. Different folk wearing the collars, maybe, and different folk holding the chains, but life was still life. Same questions. Same answers.

Chiar daca descrierea mea sumara nu poate parea foarte impresionanta, cartea este. Un personaj la fel de machiavelic precum Yarvi nu cred ca am mai vazut decat tot la Abercrombie, si anume vrajitorul Bayaz din The First Law.

Finalul este la fel de abercrombian si de gri precum ma asteptam. Ca in viata, lucrurile nu au happy end-ul dorit, viteazul nu ramane cu printesa, iar erou victorios nu este un fat frumos pur si nevinovat. Toti au un pret de platit, unii mai mare, altii mai mic, dar nimeni nu are parte de un final de basm.

Daca e vreun aspect care imi place la Abercrombie este fix aceasta obiectivitate a cartilor sale. Bine versus rau e un concept relativ. In cartile sale ai parte doar de A versus B si, uneori, nici una dintre parti nu merita victoria. Nu poti decat sa consemnezi ce s-a intamplat, ca in istorie, si sa folosesti lectia primita pentru a deveni mai intelept.