Trilogia "Abația" de Dan Doboș

Trilogia "Abația" scrisă de Dan Doboș este, citez, considerată a fi una dintre cele mai importante opere ale SF-ului autohton, afirmație cu care tind să fiu de acord. Sunt trei romane în total, Abația, Blestemul Abației și Abația infinită. Primul e disponibil gratuit pe Google Play Books iar celelalte au prețuri mai mult decât decente (sub 15 lei bucata).

Cum e recomandată (într-o mai mică sau mai mare măsură) de oameni precum Ovidiu Eftimie sau Dorin Lazăr și comparată cu serii precum Dune sau Star Wars, merită cel puțin încercată. Dacă primul volum, cel care nu vă costă nimic, vi se pare interesant, sunt șanse mari să nu fiți dezamăgiți nici de restul seriei.

Într-un viitor îndepărtat, omenirea se află sub un echilibru galactic delicat. Pe de o parte avem imperiul galactic al dinastie Bozst, cu o putere militară absolută, sprijinită de quintarat: 5 luptători care se pot mișca extraordinar de rapid și au reflexe supraomenești. De partea cealaltă avem Abația, un ordin monastic cu un as în mânecă: sunt singurii capabili să însămânțeze planete cu noi populații de clone.

Similar jihadului butlerian din Dune, nici în universul creat de Dan Doboș nu se folosesc mașini inteligente. Oamenii sunt liberi să creeze artă și să facă politică, în timp ce resursele alimentare le sunt furnizate de clonele create și manipulate de Abație. Fără intervenția acestora, omenirea nu s-ar putea autosusține și ar muri de foame, motiv pentru care călugării se bucură de independență față de imperiu și de o imensă influență politică și financiară.

Povestea începe când Rimio de Vassur, unul dintre quinți, este trimis de împărat să infiltreze Abația, cu scopul de a-i descoperi secretele și de a deveni viitorul abate.

La fel ca în Dune, avem capitole care încep cu varii citate din filozofi ficționali din universul cărții, mașinațiuni politice, dezbateri religioase, mistere de descifrat și tot tacâmul. Dar spre deosebire de Dune, totul e stil, fără substanță.

Dan Doboș, deși bun ca scriitor S.F., lasă de dorit în alte aspecte literare. Descrierile din Abația sunt cel mult generice, seria fiind dominată de acțiune și dialog. Am terminat ieri seară trilogia dar habar nu am cum arătau personajele principale, cum se îmbrăcau, cum arătau decorurile, navele spațiale și restul detaliilor. Personajele, când erau descrise, tindeau să aibă "fața smeadă", aproape singurul atribut fizic întâlnit în carte, pe lângă "uscățiv".

Citatele și discuțiile ce se doresc filozofice sunt aproape în întregime fără noimă. Sună profunde dar sunt la nivelul citatelor partajate pe Facebook. Rolul lor e aproape exclusiv decorativ, ca la teatru, mai mult pentru a te ajuta să intri într-o anume atmosferă și să îți păcălească cât de cât ochiul.

Quinții, super-ființele din universul Abației, sunt la fel de lipsiți de noimă ca filozofia din carte. Descriși ca având, literalmente, impactul militar al unui milion de soldați, sunt la bază oameni normali. Înțeleg că science-fiction, suspension of disbelief și toate cele, dar măcar vino cu o explicație cât de cât plauzibilă. Nu poți să să te aștepți să cred că cineva se poate mișca precum Flash, imposibil de urmărit cu ochiul liber, doar la nivel de condiționare și reconfigurare sinaptică. Mușchii corpului nu ar face față unor astfel de viteze! Dan Doboș ar fi putut să trântească măcar ceva techno-babble, naniți, super-puteri, magie... orice, numai să aibă un pic de sens.

Și totuși... în pofida acestor critici, pot spune că mi-a plăcut seria.

Abația îmi amintește de romanele S.F. de la editura Nemira pe care le citeam când eram copil, cele scrise de autori precum Gerard Klein, Norman Spinrad, Philip K. Dick sau chiar Isaac Asmiov. Cărți care îmi înflăcărau imaginația, mă transportau pe alte lumi și în alte timpuri, cărți pe care le-am iubit cu pasiune dar în același timp, cărți mediocre ca literatură. Numai că nu pentru aspectul literar le-am citit.

Pe partea de poveste și premiză, Abația e foarte bună. E chiar frustrant de excelentă. Ideile din spate sunt captivante, potențialul exista pentru a ieși ceva cu adevărat comparabil cu Dune. Dacă uiți însă de acest aspect și o tratezi ca o "simplă" trilogie S.F. atunci da, fără nici o urmă de ezitare se poate spune că e cea mai importantă operă a S.F.-ului autohton, meritând toate premiile primite.

Măcar pentru acest aspect, de a vedea ce putem oferi noi, românii, și merită încercată de orice fan de science fiction.