Test de inteligență

Se spune că prostia omenească e infinită. Se poate deduce atunci că infinite sunt și modurile în care cei fără scrupule pot profita de această slăbiciune.

Unele, precum metoda "accidentul", sunt de înțeles și de compătimit. E greu să condamni un părinte care, auzind că odrasla sa dragă a avut un accident, se pierde cu firea și se grăbește să plătească niște escroci, din teamă pentru siguranța copilului. Dar altele duc naivitatea la un nivel atât de ridicat încât te întrebi dacă victimile în cauză sunt capabile să respire singure fără să le amintească cineva asta din 5 în 5 minute.

Am aflat astăzi cu multă uimire de ultima găselniță a infractorilor: pomana regelui Cioabă. Conform Digi24, șmecheria decurge în felul următor

femei și bărbați, care pretind că sunt rude ale regelui Cioabă, îşi abordează victimele pe stradă. De obicei, femei singure, care poartă bijuterii la vedere. Le arată podoabe aurite şi susţin că le oferă pomană pentru sufletul celui mort. Le cer să îşi dea jos propriile bijuterii şi să le aşeaze într-un serveţel, cât timp probează aşa zisul cadou. Cu multă dexteritate, într-un moment de neatenţie, înlocuiesc şerveţelul, cu un altul în care se află o monedă de un ban. Le spun victimelor să nu deschhidă şerveţelul până nu ajung acasă pentru a nu tulbura sufletul celui mort. Deşi pare greu de crezut, sute de oameni au fost păcăliţi doar prin această metodă.

Să nu fim rasiști și să presupunem pentru o clipă că o persoana care se recomandă a fi rudă cu fostul bulibașă Cioabă ar putea fi de încredere.

Să presupunem că ar fi plauzibil ca cineva să ofere bijuterii de pomană. Cine știe, bogații sunt excentrici, tot ce se poate.

Ești rugat apoi să îți dai jos bijuteriile personale și să le pui într-un șervețel, ca să îți poți proba pomana. Cine știe, poate ți se spune că ți se dau doar lucrurile care îți vin iar un inel sau un lănțișor se dau jos precum hainele, să nu se suprapună.

Nu e greu de crezut că se poate sustrage apoi șervețelul în cauză și e înlocuit cu un altul, dar ca unul cu o monedă de un ban să înlocuiască cu succes ca greutate și feeling unul cu bijuterii deja bate spre domeniul S.F.-ului.

Faptul că există sute de persoane care s-au lăsăt păcălite într-un astfel de mod ridicol e bulversant. Dar eu să fiu o astfel de victimă, aș considera pățania un test de inteligență contra-cost sau chiar o consultație pentru autism sau retard mental.