Stănesciană

A venit toamna,
acoperă-mi capul cu ceva.

Nu, nu inima,
că doar nu o plouă.

Nu pot să stau la umbra unui pom,
sau, mai rău, în umbra ta,
picăturile ude
răzbat printre frunze,
răzbat printre umbre.

Romantismul n-a murit,
dar intră în hibernare până revine vara.

Toamna suntem pragmatici,
ne acoperim capul, să nu îl plouă,
uităm de inimă,
uităm de umbre,
uităm de Nichita Stănescu până iese iar soarele.

A venit toamna,
cuvintele tac,
sunt înecate în ploaia cea mare.