Seria Tunnels - de Roderick Gordon

Seria Tunnels - de Roderick Gordon

Sunt câteva zile de când intenționez să povestesc despre cărțile din seria Tunnels, scrise de Roderick Gordon și Brian Williams. Le-am terminat recent, mi-au plăcut și totuși nu știu cu ce să încep. Iar asta pentru că este o serie greu de descris.

Prea deprimantă, violentă și chiar sângeroasă pentru o poveste destinată adolescenților și în același timp prea copilăroasă pentru cititorul adult, Tunnels se amplasează undeva fix la mijloc, oferind motive ambelor categorii atât pentru a o citi, cât și pentru a strâmba din nas.

Compusă din șase cărți destul de lungi, Tunnels, Deeper, Freefall, Closer, Spiral și Terminal, nu se încadrează în categoria lecturilor ușurele ci necesită o veritabilă "investiție" din partea cititorului. Dar merită oare? Eu o să încerc să vă conving că da.

coperta "Tunnels"
sursa imaginii: Goodreads

Will Burrows e un personaj tipic de roman young adult. E anti-social, e ciudat și nu are nimic în comun cu familia sa, cu excepția pasiunii pentru săpături moștenită de la tatăl său. Când acesta dispare într-un tunel misterios, Will și prietenul său Chester decid să investigheze pe cont propriu și descoperă o conspirație îngrozitoare ascunsă adânc sub scoarța planetei.

Cu un ușor iz de Jules Verne (mă refer desigur la O călătorie sub centrul Pământului) și cu multe întorsături de situație, Tunnels reușește să execute cu succes o idee promițătoare. Cum ar fi dacă planeta ar fi de fapt goală în interior și ar fi locuită de alți oameni?

coperta "Deeper"
sursa imaginii: Goodreads

Maleficii Styx doresc să elimine locuitorii de la suprafață și să preia controlul iar Will trebuie să facă tot posibilul pentru a-i opri. Până aici sună a roman young adult tipic. Și parțial chiar este. Ce îl face însă să iasă în evidență e numărul mic de întorsături de situație cusute cu ață albă...

Deciziile pe care le iau personajele au un cost real. Sigur, nu e primul roman cu copii în care oamenii mor doar că aici sunt atât de multe victime precum și scene de tortură încât uneori simți că te afli într-o versiune mai puțin grafică a Game of Thrones.

coperta "Freefall"
sursa imaginii: Goodreads

Într-un interviu recent, Roderick Gordon dezvăluie că intenția sa a fost să creeze un roman de aventura în vena thrillerelor S.F. clasice. Cred că i-a ieșit.

Cu alte personaje în rolul principal, Tunnels ar fi putut la fel de bine să fie un thriller S.F. aventuros destinat adulților. Privind astfel lucrurile, mi se pare discutabilă decizia de a-l transforma într-unul destinat adolescenților din simplul motiv că e mult prea lipsit de happy ending. Personal citesc cărți young adult pentru a mă destinde, dacă aș dori ceva realist și deprimant aș rămâne la lecturile mele tipice.

Personajele sunt la rândul lor un mix între stereotipuri și personaje tragice. Cu trăsături atipice și povești deprimante, nu știi dacă ai de-a face cu eroi caracteristici cărților pentru copii, condimentate cu trăsături realist și un fundal credibil sau dacă ai de-a face cu personaje complexe și umane, adaptate la un univers young adult.

coperta "Closer"
sursa imaginii: Goodreads

Chiar și cu minusuri, seria Tunnels reușește să fie ceea ce și-a propus: o poveste memorabilă plină de aventură. Avem spioni, mai multe civilizații subterane, conspirații malefice, membri de comando și personaje complexe, un mix ideal pentru un roman care să te țină cu sufletul la gură. Finalul este cam tras de păr și trebuie să vă avertizez că este oarecum în coadă de pește, dar povestea principală e dusă la capăt cu succes.

Trăgând linia... a meritat.