Seria "Mark of the Fool" - de J.M. Clarke
Sunt unele serii unde citesc premisa și știu că îmi vor plăcea cât timp sunt scrise în mod competent iar seria "Mark of the Fool", scrisă de J.M. Clarke, are o astfel de premisă. Din fericire, este și scrisă în mod competent. Din nefericire, este scrisă doar în mod competent, dar asta nu o oprește să fie una dintre cele mai distractive lecturi în care am avut plăcerea să mă afund.
În regatul insular Thameland, la fiecare 100 de ani apare Ravener-ul, inamicul etern al lui Uldar, zeul la care se roagă oamenii din Thameland. De câteva milenii însă Uldar a urcat într-un nou plan de existență și nu se mai poate lupta direct cu Ravener-ul. În schimb, la fiecare nou ciclu, marchează cinci tineri de 18 ani ca Eroi și le oferă puteri pentru a putea lupta în locul său.
Cele cinci semne sunt Semnul Campionului, iar cel care îl primește devine un luptător de temut, cu forță, agilitate și experiența tuturor campionilor precedenți; Semnul Înțeleptului, care mărește enorm capacitatea de mana, oferind posibilitatea de a folosi vrăji mai puternice; Semnul Sfântului, preotul lui Uldar, care poate vindeca sau binecuvânta în numele zeului său; Semnul Alesului, care primește o variantă mai slabă a tuturor abilităților celorlalți eroi, și e cel care va deveni liderul grupului. Și mai e un semn, ultimul.
Semnul... Bufonului (cred că ar fi cea mai adecvată traducere în limba română) face imposibil pentru persoana care îl primește să folosească vrăji sau să se lupte dar în schimb poate învăța mult mai rapid aproape orice. Cei sub semnul Bufonului sunt meniți să fie liantul grupului de Eroi, să joace rolul de bucătar, navigator și adesea sunt cei care mor în luptă, oferind camarazilor săi indignarea necesară pentru a-și uni forțele într-un avans final împotriva adversarului.
Alex Roth e un tânăr a cărui viață pare să ia în sfârșit o turnură pozitivă. După ce părinții săi au murit într-un incendiu în urmă cu câțiva ani, lăsându-l pe el și pe sora lui mai mică, Selina, orfani, urmează să împlinească 18 ani și să capete acces la moștenirea lăsată de părinții lui. Asta înseamnă că poate renunța la slujba sa de ucenic la un brutar abuziv și, bonus, se poate duce să urmeze studiile academiei de vrăjitori din Generasi, unde tocmai a fost acceptat. Apoi se trezește cu Semnul Bufonului pe umăr.
După atâția ani de amar, tocmai când lucrurile începeau să fie faine, să devină cel mai puțin respectat Erou, ciuca miștourilor, și să moară probabil prin vreo peșteră, ucis de monștrii Ravener-ului? Da... fuck that shit! Alex decide să fugă pe ascuns din Thameland, alături de sora sa Selina și de Theresa Lu, o tânără vânătoare, bună prietenă, și fiica familiei Lu, cuplul care i-au crescut pe Alex și Selina după ce au rămas orfani. Și de aici, lucrurile devin interesante.
Pentru că are acel semn blestemat pe umăr, Alex e foarte limitat. Ajunge în Generasi, se înrolează, dar lucrurile se complică. Reușește într-un final să poată folosi iar vrăji, dar cu foarte, foarte, foarte mult efort, și doar vrăji care nu au rol de atac. Pe de altă parte, semnul îl ajută să învețe mai repede teoria și să exceleze în subiecte precum alchimia.
Fără să intru în detalii care să strice din farmecul cărților, pe parcursul celor 10 volume din Mark of the Fool, Alex Roth își face prieteni pe viață, găsește mentori admirabili la universitatea din Generasi, își lansează propriile afaceri și devine o forță de temut. Când revine în Thameland o face pe proprii termeni și alături de ceilalți Eroi descoperă și misterul, sau mai bine zis conspirația din spatele Ravener-ului, iar totul se termină cu bine.
După cum spuneam, seria are în total 10 volume, arhisuficiente pentru a experimenta viața la o școală magică dar și pentru a explora alte regate sau chiar tărâmuri. Mi-a plăcut schimbarea de perspectivă prin care da, în Thameland a venit apocalipsa, dar în celelalte părți ale planetei e business as usual.
Sunt introduse multe personaje, se dezvăluie treptat mistere din lore-ul universului unde are loc acțiunea și e per total o aventură literară foarte distractivă și amuzantă. Un potențial minus este că povestea e practic un fel de basm imens. Sigur, ni se spune că Alex se chinuie, dar în practică nu prea o face. Are cei mai loiali prieteni, e un băiat special, și toată lumea îl ajută. Nu a fost deranjant pentru mine, chiar îmi doream ceva mai relaxant și mai puțin întunecat, dar poate fi deranjant pentru mulți.
Faptul că are parte de 10 volume (și destul de lunguțe chiar) e o sabie cu dublu tăiș. Pe de o parte am apreciat faptul că poți vedea cum Alex progresează fără să fie grăbit de necesitatea de a termina povestea într-un număr fix de volume. Mergi alături de el la cursuri, te afunzi un pic și în teoria din spatele magiei, îl vezi cum își face prieteni și cum învață lucruri noi, participă și la nelipsitele turnee cu premii. Când revine într-un final în Thameland și se reunește cu ceilalți eroi ești mult mai atașat de el și de camarazii săi. Pe de altă parte, pot vedea cum un alt tip de cititor poate deveni frustrat de lipsa de progres pe firul narativ principal. La el în regat mor oameni în timp ce Alex merge la cursuri. Nu e neapărat un minus, evident, depinde mult de cine citește și ce așteptări are de la poveste.
Minusul real este că, după cum am menționat la începutul articolului, seria este doar competent scrisă. Personajele sunt poate nu chiar clișeice, dar destul de simpliste. Au rolul de a împinge acțiunea și de a oferi replici amuzante sau de a face chestii. Dar nu evoluează prea mult, ca să se simtă reale. E ok, cât timp nu ai pretenții prea mari sau standarde literare foarte ridicate.
Oricât de distractiv ar fi Mark of the Fool (și este foarte, foarte distractiv), Mage Errant al lui John Bierce e similară și mult mai bine scrisă. Nu o să mă apuc deci să ridic în slăvi seria lui J.M. Clarke dar asta nu înseamnă că nu o recomand. Dar e mai mult pentru un subset al fanilor genului, care doresc ceva mai relaxant.
