Să mai privim și cerul

În fiecare seară ies să plimb câinii și aproape în fiecare searâ îmi fac nervi.

Trotuare blocate de mașini parcate neregulamentar, drumuri încărcate de șoferi care se grăbesc și care circulă în șir indian, fără să se mai termine, drumuri cu sens unic dar unde trebuie te ferești de meseriași care o iau zilnic pe interzis pentru a nu face un ocol de 50 de metri...
Să nu uităm nici de câinii lăsați liber pe stradă sau de cei pe care stăpânii îi plimbă fără lesă, de faci infarct când vezi că un ditamai dulăul se apropie de tine... Mai că aș face aproape orice altceva în locul acestei plimbări.

Dar câinii trebuie plimbați, un pic de pași în plus nu îmi strică nici mie, așa că aproape în fiecare seară ies să plimb câinii. Yay...

Ieri seară parcă a început să se cunoască venirea primăverii. Am ieșit și un pic mai devreme ca de obicei și în locul plimbărilor pe întunecat, dacă nu chiar întuneric, am prins lumină. Pentru o clipă am ridicat ochii din telefon și în loc să privesc în stânga sau dreapta, să mă asigur că nu mă calcă nimeni, am privit cerul.

Era senin, albastru, cu nori expresivi în care puteai să îți pierzi privirea. Era un cer frumos de vară, cu iz de căldură, de tricou, și de stres care se evaporă odată cu transpirația.

Și știu că sună a clișeu, a "nu te îngrijora, ești frumoasă azi" scris cu markerul pe pereții din metrou, a citat de Facebook, Instagram, TikTok sau ce mai folosește lumea în ziua de azi. Dar chiar era un cer frumos, un cer cum nu am mai văzut de mult. L-am privit și pentru câteva clipe am uitat de tot ce mă apăsa.

N-a fost așa de rea acea plimbare.