Proverbe din popor

Un cetatean ca oricare altul cauta sa prinda doi iepuri. Era absolut necesar sa ii prinda pe amandoi, din motive doar de el stiute, insa toate incercarile sale au esuat in mod umilitor. Se stie doar ca cine alearga dupa doi iepuri nu prinde nici unul. Asa ca se hotari sa ceara ajutorul unui amic, pregatindu-si deja un discurs convingator, plin de vorba dulce.

S-a sculat de dimineata si a ajuns cu bine la prietenul sau. “E semn bun”, se gandi el, luand in calcul ca acesta locuia destul de departe. Si semn bun a fost intr-adevar, caci si acesta avea nevoie de ajutor. Trebuia sa sape groapa altuia dar nu vroia sa cada el insusi in ea. Si cum o mana spala pe alta, se hotarara sa faca un fel de troc: in timp ce amicul sau alerga iepurii, el urma sa sape groapa.

Zis si facut. S-a apucat sa sape cu cheful unui om trezit de dimineata, care are toata ziua in fata, dar a obosit rapid. Avea energia unui om trezit de dimineata, care nu a apucat sa doarma suficient si, in plus, mai era si foarte cald afara… L-a cuprins o sete rara, greu de potolit. Norocul insa i-a suras, sub forma unui paraias cu apa limpede si rece, ce curgea prin preajma gropii.

A insfacat un ulcior, l-a umplut a inceput sa bea cu pofta, dar setea ii era mare-mare. Asa ca a mai baut inca un ulcior, si inca unul, si inca unul… pana cand s-a spart.

Desigur, trebuia sa stiu ca nu va merge de multe ori la apa!” reflectat el si, plin de naduf, vru sa dea un sut cioburilor. A nimerit insa fix pe langa, s-a dezechilibrat si a cazut in groapa pe care tocmai o sapase. Tehnic vorbind era groapa altuia, o sapase pentru prietenul sau.

Intre timp, amicul sau incerca fara succes sa prinda cei doi iepuri, dar orisicat ar fi alergat dupa ei, nu reusea sa prinda nici unul. A renuntat dupa cate ore si s-a intors acasa, unde si-a gasit prietenul cazut in groapa. S-a chinuit sa il scoata, dupa care a incercat sa ii explice ca nu i-a mers cu iepurii dar acesta a plecat fara sa scoata nici un cuvant.

Nu a avut pic de noroc eroul nostru. A sapat degeaba o ditamai groapa si a mai si cazut in ea, fara sa primeasca nimic la schimb. Ciu ciu iepuri, dar macar s-a ales cu o lectie de viata: daca nu s-ar fi trezit de dimineata, nu s-ar fi intamplat nimic.

Uneori e bine sa ajungi departe, dar alteori e mai sigur sa ramai in pat.