Poveste cu melc

Sătul să fie una dintre cele mai lente creaturi, un melc s-a apucat de antrenamente. În fiecare dimineață încerca să dea ture în jurul aceleiași flori lângă care se născuse. După câteva luni de efort i s-a părut că parcă devenise considerabil mai rapid așa că s-a hotărât să meargă pentru prima dată la tufișul care îi făcea cu ochii de câțiva ani. Era stufos, verde, cu frunze zemoasă și o umbră îmbietoare dar în același timp mult prea departe pentru mersul lui încet.

Și-a luat o zi de repaos, a încercat să intre într-o stare de spirit optimistă și ambițioasă apoi tot dimineața, pe răcoare, a pornit sprintul. Nu i-a luat mult să realizeze că nu era mai rapid ci de fapt progresul venea de la cărarea pe care o făcuse singur tot "alergând" în jurul florii zi de zi, cărare pe care putea aluneca mai eficient. Da, avea într-adevăr considerabil mai multă rezistență dar nu și mai multă viteză.

-Oare de ce m-am străduit atât? s-a întrebat melcul, dar nu avea cine să îi răspundă.

Privea cu jind către tufișul din depărtare și era conștient că nu avea șanse să ajungă vreodată acolo. Nu doar că îl oftica lipsa de progres după atâta chin și efort dar îl rodea și ideea că existau probabil melci născuți direct lângă tufiș care habar nu aveau cât de privilegiați sunt. Într-atât de mult se aprinsese încât uitase că scopul lui inițial a fost să de fapt fie mai rapid. Și chiar era mai rapid.

Oricum ai fi dat-o, fie că beneficia sau nu de cărarea pe care singur o croise, fie că principala creștere era la capitolul anduranță și nu viteză, se mișca totuși mai repede decât înainte. Cine știe, poate că dacă cineva s-ar fi obosit vreodată să compare vitezele melcilor ar fi descoperit că melcul nostru era un veritabil Usain Bolt al gastropozilor. Dar astea sunt detalii pe care un melc nu le ia în calcul.

Dezamăgit de eșec, a intrat într-o perioadă de depresie și s-a retras în cochilia sa și la propriu, și la figurat, refuzând să mai facă orice. Ar fi murit probabil de foame dacă nu de inimă rea dacă nu ar fi fost strivit, ironic, sub piciorul unei țestoase.

De partea cealaltă a pajiștii, de sub tufiș, un alt melc privea în depărtare. "Ce frumos trebuie să fie lângă flori...", reflectă el melancolic.