Pișcoțica geloșica

Când ai multe pisici, la un moment dat tot ce trebuie să faci dacă vrei să mângâi una este să întinzi mâna. Iar câteva dintre ele tind să orbiteze în jurul meu.

Pușa, care are nevoie de bobițe speciale și vine la mine de fiecare dată când îi este foame.

Mâța gri, care s-a adaptat în peisaj și acum se simte în largul ei în preajma noastră, și vine din proprie inițiativă să fie mângăiată.

Dracul, motanul cândva sălbatic dar căruia acum îi place să fie mângâiat.

Slăbătura, care a rămas un sfert de pisică dar continuă să ne iubească pe amândoi cu intensitatea a două pisici.

Scârțulica, cea mai răsfățată mâțulică, mereu pufoasă, mereu dramatică, mereu cu chef de joacă și mereu mângâiabilă.

Iar asta e doar lista suspecților de serviciu. După cum spuneam, e suficient să întind mâna și probabil dau de o pisică prin preajmă. Dar cu atâtea pisici, s-a întâmplat ceva curios tare.

Pișcot, pe care mai că nu o mai vedeam prin cameră o perioadă, transformându-se în pisică de sufragerie, a devenit brusc foarte geloasă! Dacă mângâi o pisică în linia ei de vedere mă privește cu supărare și se încruntă la mine. Cum îndrăznesc să mângâi pe altcineva? Dacă strig o altă pisică, brusc se teleportează și Pișcot, după ce îmi miaună cu reproș. Cum îndrăznesc să chem pe altcineva?

Pe oriunde ar fi mâna mea, Pișcot tinde să graviteze ca să își primească porția de atenția. În apărarea ei, dintre toate pisicile din casă ea e cea mai "a mea". Dacă nu pe ea o răsfăț și o mângâi cel mai mult, atunci pe care?