Perfectă

Era liniște în tocul de coli. Când oamenii se plâng de aglomerație și înghesuială spun că sunt împachetați ca sardinele. Dar sardinele au loc să respire, să nu fie strivite, să permită sosului să stea printre ele. Au spațiu berechet. Dar un toc de hârtie? Ei bine, acolo e adevărata înghesuială.

Colile erau presate. Erau presate de propria greutate, de gravitație, de forma lor perfect plată și rectangulară și, nu în ultimul rând, de ambalajul care le ținea împreună.

Erau atât de înghesuite încât nu aveau loc de vorbă. Și chiar dacă ar fi avut, erau mult prea multe într-un loc mult prea mic. Ce discuție ar fi putut să poarte care să nu fie acoperită de miriadele de voci din pachet? Așa că tăceau și își vedeau de treaba lor. Dar lipsa de voci nu era și lipsă de gânduri.

Fiecare coală era pierdută în lumea ei. Fiecare coală visa.

Ce poate visa o coală de hârtie? Ce dorințe poate avea o bucată de lemn procesat? Ce întrebări stupide... Ce NU poate visa o coală de hârtie? Doar oamenii mai au o plajă atât de imensă pentru potențial.

Pentru că o coală de hârtie poate ajunge direct la gunoi. Poate fi folosită ca un ambalaj, menit să fie pătat, deteriorat și apoi aruncat. Sau poate fi folosită ca un avion. O mână de copil sau de adult care refuză să crească o poate împături cu grijă și apoi o poate trimite să zboare. Să zboare! Ce poate fi mai presus de asta?

O coală de hârtie va ajunge adesea să fie imprimată cu banale formulare. Asemeni oamenilor, și hârtiile sunt înghițite de birocrația infinită care ne încojoară. Tuș vărsat inutil care ajunge inevitabil în același coș de gunoi. Dar... pot ajunge un certificat de naștere sau de căsătorie. Pot fi o scrisoare pentru cineva drag, păstrată cu nostalgie și prețuită. Ce poate fi mai presus de asta?

O coală de hârtie poate ajunge terfelită de măzgălituri și scrijeluri irelevante. Sau poate fi folosită de un artist pentru o capodoperă, să fie mângâiată de un creion, de un pix, de markere sau chiar de vopseluri întinse cu pensula. Poate fi folosită de un scriitor pentru o poveste cum numai cele mai imaginative minți pot crea. Ce poate fi mai presus de asta?

Fiecare coală din toc visa. Visa fie la un viitor glorios de rar fie la o soartă care să nu fie crudă. Visa la aventură sau la o viață liniștită. Visa la ceva. Toate, mai puțin una.

Una, doar una dintre coli, nu visa la nimic. Sau, mai bine zis, visa să rămână așa cum e. Goală, albă, curată, neprihănită. Neatinsă încă de eșec, imaculată, pură și pur potențial. Era deja perfectă.