Ou sont les weekends d'antain?

Printre lucrurile din tinerețețe de care mi-e dor cel mai mult se numără abilitatea de a irosi o zi de weekend. De la o vârstă încolo universul nu te mai lasă să fii iresponsabil și leneș, așa cum îi șade bine oricui din când în când. După o zi de sâmbătă încărcată, cu ceva treburi, vizite și cumpărături, așteptam cu nerăbdare o zi de duminică în care să nu fac nimic. Ușor de planificat, greu de ne-făcut.

M-am culcat în noaptea de dinainte la ora nesimțită de aproape miezul nopții ca să mă trezesc cu greu în dimineața următoare. "E minim 10, dacă nu chiar 11", mi-am zis, în timp ce încercam să îmi deschid ochii. Apoi m-am uitat la ceas și de-abia era 8. Am mai citit în pat și am moțăit vreo două ore numai de rușinea de mă dezlipi așa devreme de pernă într-o zi pe care o intenționam leneșă.

Pe la 12:30 am plecat la alergare, pentru că dacă e zi de long-run, e zi de long-run, fără discuții. Am mai stat puțin prin parc, m-am întors pe jos, am făcut ceva cumpărături și deja trecuse de ora 16.

Am încercat să intru puțin prin Baldur's Gate 3, primit cadou ieri, dar s-a făcut rapid ora 19:00. Du-te și plimbă câinii, du-te și ajută la pregătirea mesei, du-te și mănâncă și s-a făcut ora 22:00.

Și-a mai trecut o zi de weekend. Relaxarea de azi? Un episod din Psych și vreo 3 ore de gaming.