O pagină goală

O pagină goală e intimidantă. Cineva cu talent și inspirație ar spune că te invită să scrii și să îți așterni ideile pe foaie, pentru a le imortaliza sau pentru a le împărtăși cu lumea. Dar pentru restul muritorilor o pagină goală, fie ea și una una virtuală, te tachinează.

Râde de tine și îți spune "uite, aici sunt, îți stau la dispoziție dar tu nu ești capabili să mă umpli". Nici măcar nu e innuendo, e doar răutate. Răutatea unui copil mic care îți face în ciudă.

Nu are abilitățile necesare și nici înclinația pentru a fi malefic de rea, e doar un rău mic, care îți face în "sâc!". E totuși o coală de hârtie, răutate vine din partea cealaltă a stiloului (sau a degetelor de pe tastatură, ca să nu fim demodați).

Drept urmare, nici ea nu e tratată cu respect. În majoritatea cazurilor se revarsă asupra ei tot felul de scrijelituri, maimuțăreli și alte lucruri temporare care o transformă într-o simplă ciornă. Adesea sfârșește mototolită, în coșul de gunoi. Și atunci normal că e răutăcioasă. Cine nu ar fi când ar avea în față nu un aliat ci un barbar care urmează să o pângărească?

Secretul e, la fel ca pentru aproape orice lucru din viață ce implică o relație, respectul reciproc. Stai deoparte dacă nu ai nimic bun de spus și atunci când decizi, într-un final, să te apropii cu o pagină goală, trateaz-o cu respect și asigură-te că o acoperi cu ceva de care să nu îți fie jenă.