Nu puneți botul!

Nu puneți botul!
Photo by Kyle Glenn / Unsplash

Când vine vorba de lucruri văzute pe Internet, am o regulă: nu iau nimic în serios și las articole sau știri aleatorii să îmi schimbe opiniile. Iar dacă văd totuși ceva ce îmi atrage atenția, mă apuc să sap puțin înainte de a-mi forma o părere.

De exemplu, pe 9Gag circula recent următoarea imagine:

Testul sticlelor de apă

Deci ai două sticle de apă. Prima dintre ele pare plină aproape pe jumătate. A doua este înclinată iar testul constă în a trage o linie care să marcheze unde crezi că s-ar situa nivelul apei la acel unghi.

Textul subliniat în imagine afirmă că peste 40% din fetele care urmează cursurile unei facultăți "greșesc" acest test. Ceea ce tinde să bată la ochi.

Nu că aș fi eu mare cavaler sau feminist. Din contră, cred că există diferențe notabile între abilitățile sexelor, fiecare are propriile puncte forte și slabe și da, la anumite categorii domnișoarele vor sta mult mai prost decât domnii (dar și viceversa!). Testul cu sticla în schimb pare prea simplu. Ce se insinuează, că se trage linia tot înclinată? Ceva nu se leagă.

Așa că primul lucru pe care l-am făcut a fost să caut pe Internet ceva mai multe detalii. Am început simplu, cu sursa menționată în imagine: "halpern bottle test".

Primul link duce către un topic pe reddit ce pare să confirme afirmația originală: 40% of college women fail the Piaget water-level task which tests visuospatial ability. Dar deși subreddit-ul în cauză nu pare ceva cuib dubios de inceli, tot nu e o sursă reputabilă. Oferă, în schimb, mai multe detalii. Numele testului e Piaget, deci e probabil un test conceput de psihologul Jean Piaget.

Căutând apo mai multe detalii despre "Piaget water level test" am ajuns pe următorul link, care oferă un exemplu mai detaliat din test:

Deci testul respectiv prezintă mai multe sticle, în unghiuri diferite. Nivelul de apă e ceva mai puțin simetric iar unghiurile sunt și ele variate.

E plauzibil că la un astfel de test, mai complex, femeile tind să aibă rezultate mai slabe? Da, este.

Are însă vreo implicație despre nivelul inteligență al femeilor, la modul general? Contează, în vreun fel, că 40% dintre studente obțin rezultate mai slabe la un astfel de test?

Absolut deloc (din punctul meu de vedere). Dar testul în sine e interesant, la fel și detaliile despre Jean Piaget. Însă trebuie să sapi puțin și să nu citești doar titluri.