Nici un obstacol

Postul zilnic de pe blog e singurul obstacol între mine și pat.

Am răcit iar. Alex a adus din oraș un virus din ăla bun, de calitate. Atât de bun încât joi seară mă cam ustura destul de puternic gâtul, joi noaptea nu am putut să adorm și am avut frisoane, iar vineri mă simțeam obosit dacă mă mișcam prin casă. M-am ridicat cu greu din pat dimineața, mă dureau toți mușchii...

Acum e sâmbătă seară, cu două căni de Coldrex la activ, cinci pastile de Sinufen, trei sau patru de Faringosept și sunt în continuare răcit. Trec prin pachetele de șervețele nazale mai ceva ca Ciolacu prin fondul de rezervă. Și tot ce îmi vine să fac la ora asta, după o masă copioasă, este să mă întind în pat, să iau tableta în brațe și să revin la manga-uri.

Mă așteaptă consola, mă așteaptă laptop-ul, dar eu nu am chef de nimic. Mai am acest post de terminat și apoi pot merge să zac în pace. Tot ce mai lipsește e să dau pe gât și o pastilă de Nervocalmin (pentru somn, pentru că fără o odihnă bună nu te pui pe picioare) și să apăs pe butonul de Publish.

Și când te mai gândești că mâine dimineață mă așteaptă și alergarea săptămânală de 10 kilometri. Mai că aș opri timpul în loc dar nu se poate. Viața merge înainte, trecem și prin răceală, nimic nu oprește șirul de alergări sau postările pe blog.

Nu mai e nici un obstacol între mine și pat.