Nemuritorul

Nu știa dacă era primul sau singurul. Nu a mai întâlnit pe nimeni asemeni lui deci poate că era unic, cine știe, nu era un subiect care să îl preocupe. Nu știa nici când s-a născut dar nu din vina lui, în acele vremuri imemoriale oamenii nu aveau acest concept al datelor și al calendarelor, era prea ocupați să supraviețuiască. Nu și el.

Din exterior părea un om obișnuit, chiar dacă mai înalt și mai atletic decât semenii săi. Dar spre deosebire de ceilalți, odată ce a ajuns la maturitate a încetat să mai fie afectat de trecerea timpului. Nici un rid nu i-a crestat fața, nici un fir de păr nu i s-a încărunțit și a continuat să trăiască atunci când toți din jurul său se stingeau. Iar asta nu era tot.

Să nu îmbătrânești și să fii imun la orice boală poate părea secretul nemuririi în prezent. Când s-a ivit el pe lume lucrurile erau un pic diferite. În acele timpuri, nu bătrânețea te răpunea și nici bolile. Omenirea nu ajunsese încă în vârful lanțului trofic și erau destule bestii capabile să facă ravagii... și dacă nu o făceau bestiile, o făceau alți oameni care, adevărul fie spus, nici nu erau foarte departe de animale pe atunci. Dar el avea un avantaj.

Puteai să îi zgârii sau să îi arzi pielea... dar cam atât. În spatele ei se aflau mușchi incredibil de denși și de rezistenți și niște oase care puteau fi la fel de bine din metal. Iar orice rană primită cumva i se regenera rapid, până și ochii îi creșteau la loc. Poate că dacă l-ai fi aruncat într-un vulcan l-ar fi topit lava, poate dacă l-ai fi țintuit sub câteva zeci de tone de bolovani l-ai fi putut strivi, poate dacă l-ai fi aruncat în mijlocul oceanului l-ai fi putut îneca. Dar cum să faci asta când aceiași mușchi îi ofereau și mitica forță a 10 oameni? Și mai presus de toate, era și foarte, dar foarte inteligent.

A început ca un banal dar de temut șef de trib. Era de necucerit de unul singur dar nu și supușii săi. Chiar dacă la final putea zdrobi de unul singur orice armată invadatoare, nu putea fi peste tot în același timp și nu îi putea salva pe toți. În pofida faptului că nu avea deloc ambiții mărețe (era mult prea inteligent pentru asta, știa să nu atragă atenția), s-a văzut nevoit să se transforme într-un cuceritor.

Au existat mulți regi legendari, care au cucerit tot ce le-a stat în cale dar nici unul nu a reușit să cucerească trecerea timpului. Toți, mai puțin el, Nemuritorul. Și poate că ar fi putut cuceri întreaga planetă dacă și-ar fi dorit asta dar după cum spuneam, era prea inteligent ca să facă o astfel de greșeală.

Din poziția lui de rege era practic de neclintit. Alți regi putea fi asasinați, fie printr-un pumnal înfipt în spate, fie prin otravă picurată în pahar. Nu și el. Poate că dacă s-ar fi revoltat suficient de mulți dintre supușii săi ar fi putut fi detronat cumva. Era încă practic invincibil dar văzuse cu proprii ochi cum omenirea a evoluat de la bețe ascuțite și pietre la arcuri ale căror săgeți puteau străbate zeci de metri într-o clipită și săbii ascuțite din metal. Era doar o chestiune de timp până când s-ar fi inventat ceva capabil să îl rănească sau oprească iar pentru el timpul era ceva ce avea din belșug. Așa că a fost inteligent. Inteligent și cumpătat.

Nu s-a întins mai mult decât îi era plapuma. A cucerit teritoriu doar cât să îi permită să aibă o armată suficient de puternică și un regat suficient de bogat și influent încât să nu fie o pradă ușoară. Nimeni nu era suficient de nebun încât să își piardă timpul și resursele cu un teritoriu condus de cineva care nu putea fi ucis și era atât de puternic încât putea decima o armată de unul singur, cu atât mai mult cât vecinii regelui nemuritor nu au fost niciodată amenințați de existența lui, ba chiar s-au bucurat de alianțe solide.

Și nu doar atât. Da, tehnic era un despot dar dictatura sa era una luminată. În loc să strângă bogății nemăsurate și să conducă totul cu un pumn de fier, a preferat să aleagă politici benefice pentru toți supușii săi și să aibă miniștri aleși democratic care să se ocupe de aspectele conducerii unui regat. Rolul lui era mai mult de a se asigura că lucrurile evoluează într-o direcție bună.

Când au început să apară arme de foc mai puternice, tunuri capabile să dărâme ziduri și un stil de luptă în care un singur om de neclintit înarmat cu o sabie să poată decima o armată, și-a pierdut din aura de putere militară pe care o insufla personal. Și ce dacă? Vorbim de un om care a înțeles conceptele de hard și soft power de dinainte ca acestea să fie inventate.

Paradoxal, asta l-a făcut mai puternic. Nu mai era o ființă capabilă să facă ravagii de una singură ci un potențial aliat etern, reprezentatul unei țări unde guvernul nu se putea răsturna peste noapte cu vechile tratate devenind brusc invalide. Nu era nici vreun dictator sângeros nefrecventabil ci un lider iubit și respectat. A fost lăsat deci în pace preț de câteva secole. Secole în care civilizația umană a devenit treptat mai pașnică și mai prosperă.

Vremurile bune nasc oameni slabi, era o vorbă, nu departe de adevăr în experința lui, nemuritorul. Ce s-a întâmplat, de fapt, a fost că după atâta pace unii lideri au început să capete tupeu. S-au transformat în dictatori dar fără nimic din înțelepciunea nemuritorului, obsedați doar de puterea lor temporară, urmărind un țel nechibzuit de a lăsa ceva în urmă prin forță. Când conflictele armate, uitate de aproape toți, au reînceput să iasă la suprafață, nemuritorul a făcut o mișcare neașteptată.

Nu mai era o armată de neoprit dar ca asasin încă putea să facă ravagii. S-a infiltrat singur într-o altă țară al cărei dictator părea de neoprit... și l-a oprit. Într-un discurs televizat ulterior le-a comunicat scurt celorlalți lideri mondiali opinia sa.

Nu intenționa să preia conducerea în acea țară, nu intenționa să se transforme într-un justițiar internațional dar dacă restul nu se puteau pune de comun acord pentru a opri din fașă aceste tendințe distructive pentru societate atunci urma să o facă el. Era singurul capabil să privească lucrurile pe un orizont de timp mai lung de câteva decenii și cel care avea cel mai mult de pierdut dacă situația nu se redresa.

A fost un scandal internațional major, desigur, dar fără repercusiuni serioase. Misiunea lui de infiltrare nu se soldase cu victime civile, opinia publică era de partea sa, în special cea a cetățenilor din țara nou eliberată, iar la final s-a retras în propriul teritoriu înainte ca lucrurile să escaladeze. Brusc, lumea și-a reamintit cu cine avea de-a face. Nu era doar un soi de accident biologic bizar, câștigător al loteriei genetice și incapabil să moară, lider populist al unei țări influente dar neutre. Era și o veritabilă forță a naturii. Poate că zvonurile și legendele despre el, considerate exagerate de istorici, poate că erau în întregime reale.

Iar oamenii au observat. Au observat guvernele și corporațiile, care începeau să se creadă de neatins. Au observat și cei de rând, care își pierduseră speranța că pot influența ceva atunci când conducătorii lor tindeau să alunece spre fascism și abuzuri. Nu era chiar ca într-un basm, unde binele mereu învinge, dar nu era nici o realitate brutală unde doar cei puternici fac regulile. Exista o forță oarecum din exterior, practic de neoprit, un fel de gardian care de-a lungul mileniilor a demonstrat că vrea doar pace.

Schimbările au fost treptate dar certe. Întreaga planetă a migrat spre o democrație reală și o colaborare veritabilă între națiuni. Regimurile autoritare aveau un inamic dovedit în timp ce democrația era încurajată, era doar o chestiune de timp până se ridica la suprafață.

La început au ajuns la putere cei mai puțin corupți. Apoi cei care se și pricepeau în domeniul lor. Apoi cei care erau cu adevărat alegeri bune pentru a conduce. Iar la final de tot s-a întâmplat un lucru tare curios: oamenii nu au mai simțit nevoia de conducători generali. Sigur, fiecare organizație avea în continuare pe cineva la vârf, care să seteze o direcție și să supravegheze bunul mers al lucrurilor. Dar un președinte? Un premier? Un rege? Aceste noțiuni au luat-o pe drumul dinozaurilor.

Până și el, nemuritorul, ar fi renunțat la poziția sa dacă "supușii" săi nu s-ar fi opus. Era iubit și respectat iar rolul său era oricum mai mult o formalitate sau poate o tradiție. Trecuseră secole de când nu a mai fost nevoie să se implice.

Iar când planetă a intrat într-un cerc virtuos de pace, armonie și prosperitate, legenda lui a intrat într-un ciclu de permanență. Nemuritorul era cel responsabil pentru veritabila utopie și nimeni, niciodată, nu mai urma să uite acest lucru. Și cu asta nemuritorul a atins pentru a doua oară nemurirea.