N-am!

Cea mai mare greșeală pe care am făcut-o a fost să obișnuiesc pisicile să mănânce pe rafturile bibliotecii din spatele meu.

O, e distractiv la început. Vine animăluțul lângă tine, îți miaună frumos, tu îi pui bobițe, un plic sau niște recompense, el mănâncă frumos iar tu te simți apreciat. Nimic mai greșit!

Sursa calvarului au fost problemele de digestie ale Păpușii. Ca să se pună pe picioare și să își țină sub control iritațiile stomacale are nevoie de bobițe speciale, de regim. Cum se cam ferea singură de mâncarea celorlalte pisici, simțind probabil că îi face rău, a fost ușor să o obișnuim să mănânce singură în castronelul ei. Ca orice pisică ce se respectă, știe să anunțe când îi e foame, primește o porție pe măsura ei, ca să nu facem risipă, iar după ce se satură își vede de treaba ei.

Am hrănit-o pe raft, în spatele biroului meu, ca să fie ferită de celelalte pisici și să o pot păzi cât mănâncă. La cabinet ne-au avertizat că bobițele acestea nu sunt tocmai gustoase și că e dificil să obișnuim animalul să le mănânce dar din fericire Pușei îi plac le nebunie (prima pisică de care au auzit cei de la cabinet că e fan). Din nefericire... și celorlalte mâțe le plac.

Nu știu dacă e gustul sau e faptul că boabele ei sunt fructul oprit, dar celelalte feline au prostul obicei să îi sară în fund și să o gonească de la castron, deși au mâncarea lor standard. Le gonim la rândul nostru, cu o excepție.

Madam, care are și ea probleme digestive, a început să ceară la rândul ei bobițele fermecate. Drept urmare, îi pun și ei, ce să fac? Am un fost borcan de cafea, de vreo 200 de grame, pe care îl umplu period cu bobițe din sac și din care le torn câte o porție celor două mâțe de fiecare dată când le e foame. Problema e când se termină.

Păpușa e o delicată, în pofida dimensiunilor ei de tanc. Se așează pe raft, mă privește duios, ridică delicat din botic și miaună încet și scurt la mine. Un soi de "hrumf" nazal, menit să îmi atragă atenția. Când am boabe, îi pun. Dar când n-am...

"N-am, Păpușă", încerc eu să îi explic. "Nu mai sunt bobițe, le-a mâncat Madam".

Dar Pușa continuă să mă privească cu ochi mari, de cățel, până mi se face milă și merg, aduc sacul, completez borcanul și o hrănesc. Apoi o mângâi iar ea face cozonaci cu lăbuțele de fericire cât mănâncă.

Madam e o tupeistă răsfățată. Se așează pe raft, își rotește capul ca o bufniță și miaună alert. "Miu!". Dacă îndrăznesc să nu o bag în seamă mă trezesc cu câte o gheară pe braț sau spate. Ba chiar mă mai și mușcă!

"N-am, Madam", încerc eu să îi explic. "Nu mai sunt bobițe, le-a mâncat Păpușa".

Dar Madam nu înțelege de vorbă bună și continuă să mă terorizeze până cedez. Ori mă bate deloc prietenește pe umăr, ori se apucă să lingă castronul gol de mi se face milă de ea... Așa că aduc sacul, completez borcanul și o hrănesc. Apoi o mângâi iar ea bagă capul în bobițe.