Muzică pe gustul meu - săptămâna 24 - 30 august

Share
Muzică pe gustul meu - săptămâna 24 - 30 august
Photo by Simon Noh / Unsplash

1. Orbit Culture - The Tales of War unica melodie pe săptămâna asta, o piesă de melodic death metal plină de energie, cum numai suedezii știu să scoată.

  1. Tot de la ei recomand și From the Inside, mai mult ca să nu fie doar o piesă

Săptămâna asta am fost în concediu, prilej cu care am constatat că principala ocazie cu care ascult muzică în prezent e ca să am ceva pe fundal cât lucrez.

Pe vremuri ascultam adesea muzică de dragul muzicii, dar pe vremuri nici nu existau tentațiile din prezent și nici timpul liber nu mai e în aceeași cantitate. Acum dacă ai ceva timp la dispoziție, parcă mai degrabă intri într-un joc, citești o carte sau vizionezi ceva. Muzica a fost împinsă pe plan secundar.

Înainte mai ascultam și în timpul alergărilor, apoi recent am început să încerc să le fac fără muzică, să mai iau o pauză de la stimulul constant al simțurilor și să fiu doar eu, adidașii și asfaltul (și praful, și mașinile, și oamenii de pe trotuare, și diversele obstacole de care te ferești... dar hai să nu stricăm iluzia).

Pe de altă parte și cantitatea de muzică a explodat. Dacă înainte puteam să enumăr toate formațiile preferate sau care mă interesau, acum e practic imposibil. Chiar și în cazul melodiilor favorite, adesea nu mai rețin titlul (unul din motivele pentru care am început să public genul acesta de recomandări muzicale pe blog, de altfel, ca să am prilej să re-explorez pasiunile auditive din trecut).

O fi bine, o fi rău? Nu știu. Dar nu mi-ar displăcea să mă transform cândva într-un pensionar audiofil care să își petreacă cantitatea mult mai mare de timp liber ascultând muzică, cu muzica în prim plan, și nu ca sunet pe fundal.