Munca și talentul

-"Ai talent, băiatule", îi spuse domnul Petre, profesor de limba română cu aproape 40 de ani experiență, elevului său Flavius.

În mână ținea câteva coli pe care acesta așternuse o mică povestioară. O scrisese singur, din proprie inițiativă, și visa să devină scriitor profesionist iar profesorul tocmai îi confirmase că visul său nu era complet lipsit de șanse. Dar în locul unui zâmbet pe fața lui Flavius apăruse un rictus plin de amărăciune.

-"Nu e talent", protestă el. "Am lucrat câteva luni la acele pagini. Le-am rescris de nenumărate ori, am căutat cel mai potrivit cuvânt, cea mai bună exprimare pentru a obține forma finală. Nu a fost rezultatului unui lucru atât de trivial precum talentul ci a fost efortul meu. Muncă cinstită!"

Flavius ura conceptul de talent și refuza să i se aplice. Pentru el, scriitori talentați erau impostori sub al căror stilou curgea cerneală ghidată de vreo muză divină. Oameni care așterneau cuvinte pe hârtie și le lăsau așa, fără să le verifice, fără să le lustruiască, fără să le cizeleze pentru a atinge o formă cât mai apropiată de perfecțiune. El era un scriitor muncitor, nu talentat!

Era însă singurul care privea așa lucrurile. Toți cei care aveau oportunitatea să îi citească textele erau de fiecare dată impresionați și de fiecare dată remarcau că "e talentat". Ca un personaj de Cervantes, Flavius simțea că se luptă cu morile de vânt așa că a decis să încerce o abordare diferită.

A renunțat la strategia de a urma cursurile unei facultăți de literatură, jurnalism sau orice altceva care să aibă tangență cu scrisul. S-a băgat, în schimb, la munca de jos și s-a angajat pe un șantier. Timp de cinci ani de zile și-a petrecut diminețile muncind din greu pe teren și serile muncind din greu la manuscrisul primului său roman, alternând târnăcopul cu stiloul.

L-a terminat în mai puțin de un an iar restul de patru i-a petrecut rescriindu-l și cizelându-l până când s-a declarat în sfârșit mulțumit, apoi a mers să caute o editură care să îl publice. Majoritatea nu l-au luat în serios, văzându-i pielea arsă de soare și mâinile bătătorite până când o editură micuță a decis să își încerce norocul, în căutarea unui diamant ascuns în mocirlă. Și l-a găsit!

După nici 10 pagini, editorul a știut că are de-a face cu ceva special. Nu era un roman oarecare, era o veritabilă capodoperă. Nici nu a apucat să îl tipărească bine și s-a interesat de cum îl poate nominaliza la premiul Nobel pentru literatură.

Flavius nu era la curent cu toate aceste lucruri. De teamă să nu fie dezamăgit din nou, a ales să stea cât mai departe de critici și review-uri până când într-o dimineață și-a văzut poza în ziarul pe care îl citea un coleg.

"Un muncitor scriitor propus pentru premiul Nobel pentru literatură" titra publicația.

Un muncitor scriitor... Nu suna rău în mintea lui Flavius. Ar fi preferat "un scriitor muncitor" dar se mulțumea și cu forma aceea. Împrumută ziarul și începu să citească curios dar în doar câteva secunde îl sfâșie plin de mânie și îl aruncă la coșul de gunoi. "Cine ar fi ghicit că pe un șantier din țară se ascundea un scriitor talentat?" era prima propoziție din articol.

Plin de furie, se apucă să lovească pământul cu sete. Târnăcopul zburda din mâna sa de parcă era un pickhammer. Nea Petrică, șantierist bătrân, îl privi impresionat de vigoarea și precizia cu care săpa.

-"Ai talent, băiatule"