Moș Nicolae ca adult

Când eram copil eram fanul zilei de Moș Nicolae. Știu, șocant, nu? Probabil eu și toți copiii.

Îmi amintesc că ne pregăteam ghetele în seara de dinainte (în loc să scriu pe blog ca acum). Le curățam, le dădeam cu cremă până când erau lună apoi așteptam cu nerăbdare dimineața, când găseam acolo îndesate ceva dulciuri și fructe. Ca să fim corecți, le făceam și noi cadouri părinților, aceleași în fiecare an: o conservă de macrou în sos tomat pentru tata și o cremă de mâini Nivea pentru mama, căci deh, atât ne permitea bugetul.

Pentru cei care nu au prins anii 90, nu au fost niște ani ușori. Dificultățile economice erau reale, în special pentru cei ca mine, care nu veneau dintr-o familie înstărită. Dulciurile erau rare iar ziua de moș Nicolae era printre rarele ocazii când puteam mânca ciocolată în cantități mai mari de 1-2 pătrățele primite cu porția. Dar anii 90 au trecut, suntem în 2025 iar eu nu mai sunt un copil care așteaptă cadourile.

Când ești adult, tu ești cel care oferă darurile, chit că ocazional mai există și excepții. Moș Nicolae e un prilej pentru mine de a-i cumpăra snacks-uri și dulciuri prietenei mele, pe care i le las dimineața pe birou.

E ziua în care mâncăm amândoi dulciurile alese (în special eu, care probabil că aș fi fost grăsun bine dacă nu mă lovea microbul alergării). Nu mai e aceeași surpriză dar e plăcut și să faci cadouri.

Timpul trece, vârsta se schimbă, farmecul se transformă, doar dulciurile rămân constante. Ce sărbători ar fi acelea fără zahăr?