Mă iubește Păpușile
Când începuse să i se apropie sfârșitul babei, cel mai mult mă speria pierderea rutinei. E greu când moare un animal drag și e cu atât mai greu când aveți împreună o rutină: Tasha venea la mine de câteva ori pe zi să mă bată pe picior, semn că vrea mâncare. Se așeza apoi fie pe biroul meu, fie pe perna mea iar noaptea venea să doarmă lângă mine.
Nu știu dacă a simțit ceva sau dacă pur și simplu a profit de locul bine, dar după ce s-a dus baba, Pușa i-a luat locul.
Cum are ceva probleme cu stomacul, are nevoie de bobițe speciale, pe care le primește singură, în castronelul ei. Amplasat strategic, pe un raft de lângă biroul meu, Păpușa s-a învățat să cerșească. Nu mă bate pe picior, nu e chiar la fel de directă ca baba, dar se așează la castron și miaună până primește. Apoi încearcă să vină pe biroul meu.
De dormit, preferă să doarmă pe perna mea sau, și mai bine, sub ea.
Dar mai presus de toate, Pușa, pisica pe care atunci când era mică nu puteam să o conving să doarmă lângă mine, a devenit noua mea parteneră de somn.
Într-o perioadă obișnuia să doarmă fix între mine și Alex, adoima unei săbii din basme, dar de când am devenit majordomul ce o hrănește de câteva ori pe zi, Pușa mă iubește cu pasiune.
Cum mă vede că mă așez în pat, cum vine să se cuibărească. Se înfinge între perete și mine, mi se bagă sub pătură și se împinge în sufletul meu apoi începe să toarcă satisfăcută.
Mă iubește Păpușile. Mă rog, doar o Păpușă, dar e cea care contează.
