"Ai grijă când alergi", îmi spune prietena. "Au găsit un câine la noi în sector cu rabie".

O asigur că am grijă și nici măcar nu am văzut câini pe traseele pe care le străbat. Și chiar am, când vine vorba de câini sunt de-a dreptul paranoic și fie fac pas întors, fie sunt cu ochii pe primul gard pe care m-aș putea cățăra la nevoie. Dar universul avea alte planuri.

Pe când mă întorceam azi de la alergat, chiar în capătul străzii și, ironic, peste drum de cabinetul veterinar, mă întâmpină o gașcă de javrete ieșite dintr-o curte. Le ignor, încerc să îmi văd de drumul iar unul dintre câini mă capsează de picior.

Nimic serios, practic o zgărietură superficială dar... a produs și o mică, infimă și insignifiantă julitură unde a dat totuși sângele. Cum a trecut de piele prietena m-a trimis de urgență la spital și ca să mențin pacea în casă nu am avut de ales și a trebuit să mă conformez.

Primul lucru pe care l-am făcut...

...când am ajuns acasă a fost să mă spăl pe picior, ca să curăț "rana" și să mă asigur că era pe atât de superficială pe cât părea.

Apoi am aplicat puțină betadină (ceea ce mi-a recomandat ulterior și medicul). Ideal ar fi să aveți mereu în casă o astfel de cremă sau soluție pentru tratat răni, pentru că nu știi niciodată când ai nevoie și e genul de medicament "generic" pe care e bine să îl ai în casă.

Unde m-am dus?

În Bucuresti, centrul anitrabic funcționează în cadrul institutului Matei Balș. Am aflat asta căutând pe Google dar pentru cineva care locuiește într-o zonă mai puțin căutabilă pe Internet cred că e în regulă să suni la 112 și să vezi unde te trimit, mai ales dacă e o mușcătură reală, nu ca a mea.

Centrul din Balș e undeva la subsol, într-o intrare separată de primirea la urgențe din spital. Programul e între orele 07-22 de luni până vineri (cu o excepție joi, când e între 08-22), iar în weekend e între orele 10-18. Dar dacă te mușcă un câine în afara programului nu ai ghinion, ci doar te prezinți în altă parte, direct la cameră de gardă de la urgențe.

Ce mi-au făcut acolo?

Mai puține decât mi-e era teamă.

Deși îmi era o combinație între frică și rușine să mă prezint cu ceea ce era practic un semn pe piele, pentru care nici măcar un puști nu ar fi plâns, spre suprinderea mea, nu m-a luat nimeni peste picior.

Personalul era tânăr, amabil și profesionist. Mai că aș plăti CAS-ul fără să crâcnesc, ba chiar cu drag, dacă aș știi că se duce doar la astfel de oameni și nu ar fi furați banii cu două mâini de impostorii din sistem. Dar divaghez.

Am predat buletinul la recepție, am așteptat câteva minute cât s-au completat formularele necesare, și am completat eu însumi unul pentru prelucrarea datelor, unde am scăpat însă doar cu data, numele și semnătura.

Apoi, după cum spuneam, am fost luat în serios, mult mai în serios decât aș fi considerat că e cazul. Nu au stat să analizeze rana cu mare atenție când au văzut că e superficială și nu e cazul de tratament pentru ea, dar pentru simplul fapt că s-a străpuns chiar și minor pielea, și a dat sângele, mi-au recomandat să fac vaccinele antitetanos și antirabic.

Din fericire nu se fac în burtă, așa cum auzisem. S-au făcut în brațe (în umăr), câte unul pentru fiecare mână și practic nu le simți, se fac cu ace mici și subțiri. Deci nu e deloc de speriat, spre ușurarea mea.

Partea mai puțin nasoală este că trebuie să mai revin de două ori pentru antirabic, peste încă 7, respectiv 21 de zile. Dacă ai ceva planificat, cum era cazul meu), e ok-ish să te prezinți cu plus/minus o zi dar ideal ar fi să mergeți când e programarea și să scăpați.

Tratamentul?

În cazul meu, cu o simplă zgârietură, recomandarea a fost să aplic betadină și cicatridină peste "rană" câteva zile și să o țin sub observație.

Pentru orice eventualitate, am primit și o reteță pentru augmentin (antibiotic), cu recomandarea să merg să o cumpăr doar dacă zona devine dureroasă sau începe să se înroșească.

Am primit și un bilețel cu progrămările pentru următoarele vaccinuri, unde era trecut și programul.

Sper să nu mai ajung vreodată în situația asta, mai ales cu o mușcătură în adevăratul sens al cuvântului, dar mă bucur măcar că știu ce să fac pe viitor cât și să constat că se mai mișcă lucrurile pe plan sanitar.

Cine știe, poate în ritmul ăsta nu o să îmi mai fie groază să merg la spital (din frica medicilor, a șpăgilor și a condițiilor, să ne înțelegem). Cel puțin de data asta am doar vorbe bune despre oamenii de acolo.