La răscruce de drumuri

Că dragostea trece prin stomac, asta știe toată lumea. Vine cu alaiul ei de fluturi, ce îi țin trenele, și navighează diafan prin esofag, până ajunge la intestine, unde începe să își facă numărul. Dar nu e singură.

Emoțiile trec și ele tot pe acolo. Pornesc de te miri unde, în funcție de fiecare, dar ajung în același loc. Ca o barcă pe valuri îți plutesc și ele agitate în mațe. În sus, în jos, la stânga, la dreapta, se joacă gentil pe nervii tăi și îți tulbură stomacul.

În contrapartidă cu emoțiile vin problemele. În loc să ciocănească la ușă îți bat direct un pumn în burtă, pervers ca pe Târgul Ocna, iar când tu te aplici te durere, se înghesuie pe gât ca niște pastile amare. Iar odată ajunse la destinație... ce barcă pe valuri, e de-a dreptul furtună!

Grijile și stresul tot în stomac își fac veacul. Dar dacă o problemă te bușește și te lovește, zdrobindu-ți brutal interiorul, grijile te macină mărunt. Încet și sigur, te rod cum roade un moș rămas fără mesele o bucată de șorici.

Acolo se duc și băuturile, și mâncarea, și pastilele. E organul primordial, acest stomac. E cel care face și desface, care ne urnește și care ne dă un scop în viață. O Romă personală, toate drumurile duc la el și conține intersecția a aproape tot ce ne definește și ne afectează.

Doar logica stă în creier. Unde altundeva să mai încapă?

La unii însă logica o ia tot spre stomac. Uneori se rătăcește pe drum, prin aburi de alcool și e vomitată pe gură. Alteori ajunge cu succes în stomac dar descoperă cu oroare că nu are loc. E defecată natural în timp, creierul rămâne gol iar stomacul e lăsat singur la putere. Forța!