Jucăria

Rar am mai văzut un pisoi la fel de jucăuș ca Pacostea. Lipicios nevoie mare, se ține scai de om și te urmează prin toată casa, doar-doar l-oi băga în seamă.

Prima dată a ajuns de-altfel în casă atunci când m-a urmat șotânc pe scări de afară, cu chef de joacă. Pentru că e poate singurul pisoi care e mereu dispus să se joace.

E ca o jucărie. Rămas mititel, cam cât jumate de motan normal, nu are doar fizic de copilaș ci și mentalitatea unuia. Cum te vede, cum se întoarce cu burta în sus, îmbiindu-te să îl scarpini. Iar atunci când e băgat în sfârșit în seamă... pentru el e Raiul. Toarce și se bucură, ca și cum i s-ar fi întâmplat cel mai grozav lucru din lume.

E un pisoi care nu ar fi avut nici o șansă pe stradă. Nici în casă nu are șanse prea grozave ținând cont de faptul că e lent și nu o dată era să îl prind cu ușa dar și de faptul că e o pacoste care ți se bagă în picioare fără teama de a fi călcat. Poate și din cauza asta e atât de iubicios, știe că ar trebui să fie fericit pentru că e încă aici.

Ce e mai bun pe lumea asta decât să te bage stăpânii în seamă? Pentru el, nimic.