Instinct animalic

Sesiunile de teambuilding la munte sunt cele mai frumoase. Dacă îți sunt dragi colegii (și ai mei îmi sunt), e frumos oriunde te-ai duce dar zonele montane au un farmec aparte.

După zile, săptămâni, luni de lucrat remote, printre betoane și pisici, ai șansa să vezi natura în mediul ei. Teoretic.

Uneori mergem și în drumeții, organizate explicit de grup. Ne strângem toți cei interesați de mers și de verdeață și luăm la pas zona care ne înconjoară. Alteori nu prea ai pe unde sau nu îți permite vremea.

În cazul de față, sosiți vineri, cu sâmbăta bântuită de prognoza ploilor și cu duminica dedicată plecării, evenimentul de anul acesta se anunța unul mai static, dedicat boardgame-urilor și socializării. Și totuși...

După ani de zile de alergări și plimbări zilnice (cu câinii), gândul de a sta undeva și... doar a sta și atât, mi se pare de neconceput.

Ca un câine care simte nevoia să își marcheze teritoriul am plecat la o plimbare scurtă în seara asta. Doar 25 de minute, sub 2 kilometri, dar suficient cât să fac câteva poze, să înregistrez o activitate pe Strava și să îmi imortalizez vizita.

Aici am fost. Am bătătorit pământul cu pașii mei și am marcat la rândul meu teritoriul. Veni, vidi, plimbare.