Încremenit în iarnă

Principalul subiect de discuție iarna este iarna însăși. Frigul de afară, zăpada, sărbătorile de sezon și alte subiecte adiacente reprezintă singurele lucruri interesante din această perioadă a anului. Iar asta pentru că iarna nu te lasă să faci altceva.

Ferecat în casă, în spatele unor pereți călduroși, gerul te ține captiv și nu te lasă să faci nimic. Chiar dacă ești mai îndrăzneț și te încumeți să dai față cu el, are grijă gripa să te pună la punct. Ajungi la pat cât ai zice hapciu, drept pedeapsă pentru indolența de a ignora iarna.

Pentru că iernii îi place să primească atenție. Îi place să se vorbească despre ea, îi place ca oamenii să discute îngroziți despre "iadul alb" și despre urgiile de afară. Restul e redus la tăcere. Zăpada acoperă orice altă urmă de interesant și transformă universul într-un alb uniform din care iarna e punctul focal de interes.

Nici măcar nu are mari pretenții. În fiecare ani primește cam aceleași remarci, cam aceleași știri și cam aceleași evenimente, cu multă gheață, țurțuri și șoferi captivi în viscol, pe drumuri blocate de zăpadă. Sunt schimbate doar așa, puțin, cât să nu existe suspiciuni de plagiat. Nu că iernii i-ar păsa.

De Crăciun și de Revelion le permite oamenilor să o sărbătorească, răzând de fiecare dată de naivitatea lor. Oamenii... pff. Oferă-le cadouri și o noapte de petrecere, cu mâncare și băutură în exces, și sunt dispuși să uite de vremea urâtă. Iarna ne păcălește în fiecare an. Pentru că, să fim serioși, iarna e atât de plictisitoare și lipsită de evenimente notabile încât la finalul ei simpla înflorire a unei flori, banalul ghiocel, e tratată ca și cum ar fi ceva special.

Nu că vara ar fi mai brează. Un fel de anti-iarnă, se folosește de aceleași tactici doar că înlocuiește frigul cu canicula. Nu degeaba sunt surori.

Singurele momente cu adevărat interesante sunt cele între: primăvara și toamna. Doar că primavara nu te poți gândi decât la venirea verii, iar toamna la venirea iernii. Cine a zis că anotimpurile nu sunt șirete?

Din acest punct de vedere cărțile de istorie s-ar putea rezuma la "iarna e frig" și "vara e cald". Orice altceva ar fi remixuri.