In Vino Veritas

Dacă aveați impresia că în prezent patronii de cârciumi și restaurante sunt lacomi și nu știu cum să te mai facă de bani atunci trebuie să știți că sunt mici copii față de crâșmarii de odinioară. Ba chiar a existat unul atât de lacom acum vreo 2000 de ani încât a rămas faimos până în ziua de azi.

Nu era străin de nici una dintre metodele de înșelătorie tradiționale. Pilea monezile de aur și argint, mărea prețurile în funcție de buzunarul omului și vindea servicii de doi bani ca și cum ar fi fost culmea opulenței dar ce a putut să facă la o nuntă a întrecut orice limită de i s-a dus ulterior vestea în toată lumea.

Cum, necum, a reușit să vrăjească un tânăr cuplu de prin Cana (o localitate din Galilea, nu ulciorul în care oferea băuturile) că le oferă ei servicii de catering în ziua cea mare, chit că în acele vremuri nu se numeau așa. Le-a promis un festin cu pește și vin cât încape, apoi le-a luat banii în avans. Pe ce i-a cheltuit apoi, el știe (anumiți istorici zic că avea datorii la unu' Cezar, un cămătar roman, și a trebuit să îi dea înapoi ce era al lui) dar cert e că atunci când s-a apropiat ziua evenimentului a realizat că nu prea avea să le dea nici vin, nici pește.

Dar șmecher mare ce era, nu a intrat în panică. S-a apucat să strângă ce bănuți mai avea prin casă, a mai vândut câteva vechituri și a strâns suficient cât să ia o mică damigeană de vin, câțiva pești și o mână de pâini. Apoi, ca un băiat descurcăreț ce era, s-a apucat de treabă.

A aruncat peștele într-un ceaun imens și a făcut din el o zeamă chioară ce avea doar așa, un iz de ciorbă, iar din pâini a făcut crutoane. Vinul l-a pus în câteva butoaie apoi a turnat apă până când a ajuns la o licoare vag colorată și cu aromă de strugure. Și înarmat cu aceste dezamăgiri, s-a îndreptat semeț spre locul nunții.

Au început mesenii să ia o gură din ciorba ce deja se cam răcise și, ce să vezi, parcă nu avea nici un gust. Unul dintre invitați, care îl văzusem întâmplător pe cârciumar prin piață cum cumpărase doar 2-3 pești, a remarcat șocat:
-Băi, ești nebun, ăsta tocmai a hrănit câteva sute de oameni cu o mână de pești!

Când să ia o gură de vin, ca să răcorească, alt surpriză.
-Nu se poate! Fii atent că a luat apă și acum zice că e vin, a "transformat-o". Incredibil!

Pseudo-vinul era atât de diluat încât după câteva sticle, un ins care umbla mai tot timpul mort de beat, unu' Lazăr, a început să se trezească din beție de au urlat toți care îl cunoșteau că e miracol!

Atât de șocant și de nesimțit a fost întreg evenimentul încât cârciumarul din Nazaret, pe care îl chema Iisus, a fost arestat, condamnat pentru înșelătorie și crucificat. Bine, probabil că îi știți și voi povestea, dar într-o formă mai denaturată căci știți cum e cu trecerea timpului și efectele ei: cuvintele tind să fie răstălmăcite și din țânțar se face armăsar.

Niște oameni, probabil bine intenționați la vremea lor, s-au apucat să răsucească povestea și să îl scoată martir religios. Dar nu-i ascultați, de la vinul îndoit cu apă i s-a tras lui Iisus. Romanii vechi știau și ei asta, de aici și vorba: in vino veritas.