În excursie

Nimic interesant nu se întâmpla în viața lui Ionel. Nu avea nici un hobby despre care să vorbească, când ieșea din casă mergea la cumpărături sau prin locuri banale, unde se duce toată lumea, nu citea și nici nu urmărea emisiuni care să nu fie reality show-uri, mondenități sau talk show-uri politice și de sport. Cu alte cuvinte era sec și plictisitor și tot ce își dorea era ca măcar o dată în viață să aibă și el ceva mai aparte de povestit.

"Trebuie să fac o excursie!" și-a spus într-o seară, determinat să scape de blestemul plictiselii. Nu era un plan rău, o excursie într-un loc mai inedit, nevizitat de atât de mulți oameni ar fi fost o ocazie pentru el să descopere lucruri cu potențial de a fi interesante de povestit. Ar fi avut în sfârșit ceva cu care să se laude și cu care să iasă în evidență. Dar unde să meargă?

A scos telefonul, a pornit aplicația de hărți și a început să se plimbe virtual prin țară în căutarea unei locații care să îi spună ceva și după câteva minute de glisare i-a sărit un loc în ochi: un lac. Un lac banal, micuț chiar, dintr-o zonă neturistică, fără nimic special cu excepția numelui: lacul Care.

Ionel a început să chicotească de unul singur în timp ce un plan grandios se forma în mintea sa.

-"Unde pleci în concediu?" îl vor întreba colegii.

-"Lacul Care" le va răspunde el.

-"La culcare? Îți iei liber ca să dormi?" vor replica ei confuzi.

-"Nu, e un lac care așa se numește, Care" le va clarifica el șugubăț și toată lumea va râde și va aplauda.

Ce coleg glumeț va fi considerat, și ce concedii haioase va face! Chiar și pe viitor, când va fi întrebat de cel mai fain loc unde a fost, va răspunde tot "lacul Care" iar oamenii vor înțelege tot "la culcare" și vor râde și se vor amuza și va fi în sfârșit un om mai puțin plictisitor, cu ceva de povestit! Cine știe, poate își va găsi chiar și o prietenă?

A doua zi s-a dus entuziasmat să își aranjeze concediul. De abia aștepta ca șeful său să îl întrebe unde merge dar nu, acesta i-a aprobat cererea și l-a expediat sec înapoi la muncă. Nici colegii săi nu au fost mai interesați de veste. Maxim a primit câteva zâmbete stinghere însă nimeni nu a dorit să știe unde pleacă.

Ionel s-a întors dezamăgit acasă. Mai avea un pic de speranță în suflet. "Lasă că le povestesc eu la întoarcere", încerca să se auto-amăgească. A plecat la drum o săptămână mai târziu fără ca nimeni să știe unde merge mai departe de "în concediu". A cochetat serios cu ideea de a circula cu viteză în ideea că un polițist îl va opri să îl interogheze unde se grăbește așa tare dar a renunțat ca nu cumva accidental din "la culcare" să ajungă "la închisoare". Cu șoselele astea găurite cine știe ce se poate întâmpla?

După câteva ore frustrante de condus a ajuns într-un final aproape de destinație. Într-o ultimă tentativă de a fi întrebat unde se duce, a oprit la ceea ce părea a fi magazinul din Cuca-Careii, sătucul de lângă lac. A cerut două beri și niște chestii de ronțăială, apoi a încercat să deschidă o conversație cu vânzătorul.

-"Sunt în excursie".

-"Aha", a sosit un răspuns sec, urmat de un "Face 65 de lei".

Și uite așa s-a dus și ultima lui șansă... Abătut, Ionel a scos portofelul, a luat sacoșica plină de nimicuri și s-a îndreptat spre mașină. A zăbovit preț de câteva secunde în ușa magazinului, în speranța că va fi, poate, întrebat unde se duce, dar fără succes.

În 30 de minute a ajuns pe marginea lacului. Era mai mult un fel de baltă și completa perfect peisajul dezolant de banal din zonă. Oftând, Ionel a montat în scârbă cortul undeva prin bălării, apoi s-a dus la culcare.