Great North Road - de Peter F. Hamilton
În Great North Road, Peter F. Hamilton nu ezită să te arunce direct în mijlocului unui univers deja bine-conturat, înarmându-te doar cu un set de notițe succinte și un timeline orientativ.
100 de ani în viitor, omenirea a colonizat cu succes numeroase planete cu ajutorul unei tehnologii ce permite călătoria instantă pe distanțe de ani-lumină, pe bază de portale. Acest lucru a făcut și desfăcut numeroase imperii financiare, dar cel mai mare câștigător s-au dovedit a fi familia North, compusă din generații succesive de clone ale aceluiași individ.
Atunci când cadavrul uneia dintre clonele North este descoperit, liniștea din Newcastle este spulberată iar rezolvarea cazului îi revine pragmaticului detectiv Sidney Hurst, oferindu-i șansa atât de a avansa și câștiga faimă și respect, dar și de a-și distruge cariera prin orice paș greșit.
sursa imaginii: Goodreads
Misterul morții, deja crucială prin natura părților implicate, se adâncește și mai mult atunci când se descoperă că arma crimei coinicide cu cea folosită cu ani în urmă pe planeta St. Libra, unde o altă clonă North și întregul său staff au fost masacrați cu sânge rece. Dar persoana condamnată atunci, Angela Tramelo, e încă în spatele gratiilor. Iar Angela nu numai că a susținut tot timpul că este nevinovată, dar a afirmat și că adevăratul ucigaș ar fi un monstru extraterestru....
În timp ce pe Pământ detectivul Sid încearcă să desfacă ițele unui caz aparent imposibil de rezolvat, presat din toate părțile să găsească criminalul, Angela este eliberată din închisoare și se alătură unei expediții armate pe St. Libra, cu scopul de găsi și neutraliza presupusul extratrestru.
Un roman S.F. foarte bun, care oferă cu succes tot ce promite, Great North Road e dificil de notat. Cineva care îl citește pentru prima dată pe Peter F. Hamilton va fi cu siguranță plăcut surprins și va aprecia acest foarte, foarte bun roman.
Venind de la autorul seriei Void sau Night's Dawn, Great North Road e "doar" foarte bun și e eclipsat de celelalte cărți ale lui Hamilton, care sunt deja într-o cu totul altă ligă. Dar acesta sunt deja cârcoteli de cititor mofturos.
A trecut multă vreme de când nu am mai citit un roman S.F. complet, care să reușească să închege o poveste solidă într-un singur volum, fără a aluneca în nevoia de lansa o trilogie. Cam de la Aurora sau de la Seveneves, aș zice.
Singurul meu regret e că nu l-am mai amânat cu o săptămâna-două, să îl pot savura în liniște în concediu, pe plajă. Dar nu-i bai, găsesc eu alte cărți.