Funerarii pascale

În cursul plimbării noastre zilnice cu câinii trecem pe lângă o mică biserică, dotată cu o capelă. Nu e niciodată plăcut să o vezi deschisă, cu oameni înăuntru sau așteptând pe margine sau în fața bisericii, dar e cu atât mai trist când o vezi activă de sărbători.

În locul unor zile pline de bucurie, odihnă și timp petrecut alături de cei dragi, să ai parte de un deces care să îți strice nu doar sărbătoarea curentă, dar și pe cele viitoare, cu amintirea momentului fatidic. Cu atât mai ironic să mori de Paște, când alții învie.

Sunt curios dacă cei prezenți fac gluma asta proastă, dar atât de evidentă. "Haha, condoleanțe, dar poate învie ca Iisus, haha."

În plus, hai să nu ne ascundem după deget, sigur se ajunge într-un punct în care cei de acolo sunt suficient de depărtați de decedat cât gradul de suferință pentru cel ce tocmai a murit să fix cu o idee mai mic decât gradul de suferință pentru sărbătorile ratate. "Puteam să fiu acasă, să mă bucur de cozonac și pască în loc să vin la priveghi...". Da, știu, observație de prost gust dar aș paria că cel puțin o persoană gândește așa în sinea ei.

Bomboana din vârful colivei, ca să păstrăm analogiile pe subiect, e faptul că fix în ziua de azi a decedat și Papa Francisc. Cât ghinion să ai? Nu doar că mori în cursul unei sărbători religioase majore, axate pe înviere, dar mai moare și papa în aceeași zi. Păi te mai bagă cineva în seama?

Ideal ar fi să nu mori niciodată dar practic șansele să se întâmple asta sunt nule. Ca plan B ar trebui să ne rugăm măcar să nu murim de sărbători. Dacă tot mori, să mori într-o luni. Să se bucure lumea, în loc să te înjure.

Cei care te-au iubit să aibă pretext să scape de muncă pentru a te conduce pe ultimul drum. Iar cei ce nu te-au avut la inimă să aibă pretext munca pentru a nu fi nevoiți să vină la înmormântare. Win-win pentru toată lumea!